Ce intervine, ce e de reținut: Pregătirile pentru noul an școlar, prezentate punct cu punct de Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a oferit detalii despre pregătirile care se fac în vederea începerii noului an școlar, care se apropie cu pași repezi.
Cîmpeanu a spus că se centralizează datele din toate județele și vor fi prezentate azi, 30 august, într-o ședință care va avea loc în prezența premierului cu prefecții din fiecare județ și, de asemenea, cu Inspectoratul Școlar General.
„Sunt o serie de lucruri care sunt de maximă importanță, deschiderea anului școlar, după cum acum câteva minute am ieșit dintr-o ședință a Comisiei pentru Dialog Social, în care am discutat modul de organizare a examenului de admitere în liceu în anul 2023, modul de organizare a examenului de Bacalaureat”, a precizat ministrul Educației pe B1 TV.
Cu ce se ocupă în acest moment ministerul Educației
„Discutăm despre modul de acordare cât mai repede posibil a voucherelor care să sprijine elevii. Sunt foarte multe lucruri pe care le avem în paralel pe agendă. Nu trebuie să uităm că suntem în plin proces de centralizare și de preluare a acelor propuneri care ne-au venit prin intermediul a peste 9.000 de amendamente pentru îmbunătățirea legilor educației. Cu toate aceste lucruri ne ocupăm în acest moment la Ministerul Educației”, a mai spus el.