Ce l-a determinat pe Dragoș Pătraru să își scoată emisiunea Starea Nației de pe TV
Dragoș Pătraru și Prima TV își spun adio, după mai bine de cinci de ani de colaborare. Jurnalistul a luat decizia de a-și retrage emisiunea de la TV.
Anunțul a fost făcut de Dragos Pătraru într-un clip publicat pe youtube.
„Dincolo de frecuşurile inerente, inclusiv editoriale, care-s normale, mai ales în cazul unei emisiuni care-şi ia toată libertatea posibilă şi uneori chiar mai mult decât atât, am decis să scoatem emisiunea de la TV”, spune Dragoş Pătraru într-un clip publicat pe youtube, transmite Pagina de Media.
Pe scurt, motivul e simplu: „noi am reziliat contractul pentru neplată. E atât de simplu”.
„Relaţia comercială dintre cele două firme a devenit una toxică, în sensul că noi livram marfa la zi, fără nicio întârziere, iar clientul nostru nu plătea marfa livrată la timp, acumulând întârzieri pe care noi nu le puteam accepta. Astfel, între a avea în continuare emisiune la televizor şi stima de sine, pe care aproape că o pierdusem, am ales să salvez stima de sine. Decizia e luată de ceva timp, am încercat până în ultimul moment să negociem, să rezolvăm cumva, nu s-a putut”, a mai precizat acesta.