Ce li se pregătește femeilor de peste 55 de ani din România
Femeile peste 55 de ani din România reprezintă un segment neapreciat în privința angajărilor, de ce să nu recunoaștem. Există o șansă ca ele să beneficieze, totuși, de recunoașterea meritată?
„Militez ca egalitatea de șanse între femei și bărbați să nu rămână doar la nivel de vorbe”, spune ministrul Familiei, Gabriela Firea. Ea amintește de proiectul de lege pentru asigurarea pentru femei a 30% din locurile de pe listele de la alegerile locale și din CA ale companiilor de stat.
„Acesta a fost unul dintre subiectele principale de discuție la dezbaterea femeilor social democrate . OFSD Bucuresti continuă, astfel, o serie de întâlniri la care doamne de succes, cu renume în afaceri, sănătate sau sport împărtășesc din experiența lor și fac schimb de idei pentru a îmbunătăți egalitatea de șanse între femei și bărbați”, a mai transmis Ministrul Familiei.
Ea precizează că invitatele speciale ale dezbaterii au fost medicul Carmen Orban, managerul spitalului Monza și fost director al Institutului Clinic Fundeni, Măriuca Ivan, fondatoarea Asociației Crucea Alb-Galbena Romania, Elisabeta Lipa, campioană olimpică la canotaj, actrița Monica Davidescu și Lorena Stoian, avocat specializat în dreptul familiei.
Ce li se pregătește femeilor de peste 55 de ani din România
Pe modelul din alte state europene, Polonia de exemplu, lucrăm la introducerea unui card de reduceri pentru aceste familii numeroase.
Va putea fi folosit pentru a obține reduceri la cumpărături în marile magazine, locuri pentru distracție, restaurante sau librării. De asemenea, am stabilit deja detaliile pentru introducerea în România a cardului european pentru tineret”, mai spune Firea.
De asemenea, adaugă că orice tânăr din România, cu vârsta între 14 și 35 de ani, va putea avea un Card European de Tineret care să-i ofere beneficii și reduceri așa cum au peste 6 milioane de tineri europeni.