„Ce nu a făcut CSAT-ul am făcut eu!”: Piedone cere anchetă completă pentru cheltuielile suspecte ale partidului POT
Cristian Popescu Piedone a declarat, în cadrul unei intervenții la Antena 3, că prin sesizarea formulată către AEP privind obținerea ilegală a unor mandate în Parlament nu cere „altceva decât să intrăm în normalitate. Este vorba despre legalitate și despre respectul față de cetățeni. Cum poate un partid care nu a depus liste de candidați în anumite județe să ceară validarea unor mandate în acele circumscripții?”.
Reacția candidatului PSD Giurgiu la Senat vine la scurt timp după depunerea unei sesizări oficiale către AEP, privind validarea mandatelor parlamentare. Acesta susține că POT ar fi obținut mandate în mod ilegal, prin mijloace financiare neclare și fără respectarea cadrului democratic. Cristian Popescu Piedone a menționat chiar și existența unor probe care demonstrează cheltuieli suspecte, mult peste limitele declarate oficial.
„Campania mea, într-un singur județ, a costat 198 de milioane de lei din fonduri proprii. Cum poate POT să cheltuie doar 68 de milioane de lei la nivel național, având o prezență uriașă pe toate rețelele sociale și materiale de promovare în toată țara?”, a întrebat Piedone.
Piedone: „Ce nu a făcut CSAT-ul am făcut eu”
De asemenea, Piedone a criticat lipsa de reacție din partea instituțiilor de stat, inclusiv a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). „Ce nu a făcut CSAT-ul am făcut eu. Am depus sesizări la Biroul Electoral Central și în 43 de circumscripții din țară, cu probe clare. E nevoie de o anchetă completă.”
Acesta a afirmat că rețelele sociale precum TikTok și Facebook au fost folosite pentru campanii de promovare masive, iar ulterior materialele au fost șterse, dar dovezile au fost deja înregistrate, acestea urmând să ajungă la autorități.
În urma sesizării făcute de către Cristian Popescu Piedone, AEP ar putea suspenda alocarea mandatelor până la clarificarea situației. Depunerea jurămintelor de către parlamentari poate avea loc pe 29, 30 sau 31 decembrie. În scenariul în care AEP confirmă neregulile financiare, POT, partidul care a trimis în Parlament o videochatistă, poate fi scos din joc.
Citește mai mult: Sesizarea lui Piedone ar putea lăsa POT fără mandate în Parlament. AEP analizează suspiciuni de finanțare ilegală și fraudă electorală