Ce nu este bine să faci în a treia zi de Paște: Vei avea ghinion tot anul
În calendarul creștin ortodox, pe data de 26 aprilie 2022 este din nou sărbătoare cu cruce roșie. Iată ce e bine să faci în a treia zi de Paște pentru a avea noroc, dar și ce este complet interzis.
A treia zi de Paște mai este cunoscută și sub denumirea de Marțea Albă. În anul 2022, sărbătoarea pică în calendarul creștin ortodox pe data de 26 aprilie, având în vedere că Paștele Ortodox a fost sărbătorit pe data de 24 aprilie.
Pe 26 aprilie 2022, creștinii ortodocși sărbătoresc a treia zi de Paște. În calendarul creștin ortodox, aceasta este sărbătoarea luminii și a bucuriei, motiv pentru care este marcată cu cruce roșie, iar credincioșii o respectă cu sfințenie, conform KanalD.ro.
Este bine să dai de pomană pască
În a treia zi de Paște, mai exact în Marțea Albă, se spune că este bine să se dea de pomană pască, dar și alte preparate care au rămas de la masa tradițională de Paște. Aceste bucate sunt date de pomană în amintirea celor trecuți la cele veșnice.
Tot în a treia zi de Paște se spune că este bine să fie întoarse vizitele care au fost făcute în prima zi de Paște.
Astfel, dacă de Paște finii au mers la nași, acum, în Marțea Albă, nașii ar trebui să meargă la fini. Același lucru este valabil în cazul în care copiii și-au vizitat părinții, aceștia din urmă întorcându-le vizita în a treia zi de Paște.
Pentru că a treia zi de Paște este o sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, în această zi sfântă, creștinii ortodocși nu au voie să muncească, să spele rufe, să calce sau să facă treburi în gospodărie. Se crede că cei care ignoră aceste lucruri și muncesc în Marțea Albă vor avea parte de ghinion și de momente dificile în restul anului.