Ce pensie va încasa Ion Ţiriac după recalculare?
Miliardarul Ion Țiriac a încasat lunar, înainte de recalculare, o pensie de 12.000 de lei, sumă considerabilă pentru standardele majorității pensionarilor din România. Totuși, având în vedere că Țiriac nu a avut un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, existau zvonuri că recalcularea ar putea duce la o reducere a acestei pensii.
Oficialii Casei Naţionale de Pensii Publice au confirmat că pensia lui Ion Țiriac va rămâne neschimbată după recalculare. „Rămân cei un milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, într-o emisiune televizată.
Ion Țiriac a fost, timp de 20 de ani, ofițer cu grad de colonel în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Pe lângă veniturile din afaceri, el a demonstrat o gestionare inteligentă a banilor din pensie. Începând din 1999, Țiriac a depus banii într-un cont de economii pe care nu l-a atins, acumulând, astfel, peste 700.000 de euro. Cu dobânzile aferente, suma adunată îl apropie de statutul de milionar doar din economiile realizate din pensie.