Ce planuri are Guvernul Orban pentru infrastructura rutieră și feroviară din județele Moldovei
Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă, 19/09. a.c., într-o conferință de presă susținută la Bacău, proiectele pe care Guvernul le are în infrastructura rutieră și feroviară din județele Moldovei.
Cu privire la şoseaua de centură a municipiului Bacău, Ludovic Orban a subliniat că va fi finalizată înainte de termen.
„Nu îmi asum cei 36% din stadiul fizic al lucrărilor care au fost efectuate pe timpul guvernării PSD. Îmi asum în schimb faptul că, în 10 luni de guvernare, de la 36% cât era, s-a ajuns la aproape 70% stadiul fizic de execuţie. Această lucrare va fi terminată înainte de termenul care este prevăzut în contract. Ne-a mai fost mai greu să dăm în circulaţie cei 7 kilometri care fac legătura înspre Oneşti, pentru că multe lucruri nu erau în regulă acolo. PSD aşa procedează întotdeauna, dau ordine fără să ţină cont de lege. Am pus toate lucrurile în ordine, lucrările merg în ritm rapid, constructorul este mobilizat, noi asigurăm decontarea tuturor lucrărilor la termen şi autostrada de centură va fi gata”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.
Premierul a mai spus că șoseaua de centură a municipiului Bacău trebuie să facă parte din drumul expres sau autostrada care va face legătura între nordul și sudul țării.
„Pentru ca autostrada de centură să îşi arate adevăratul potenţial, trebuie să facă parte dintr-un drum expres sau pe profil de autostradă, în funcţie de cum va rezulta din studiul de fezabilitate, pe axa Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani – Suceava – Siret. La ora actuală, pe tot traseul acestei autostrăzi sau drum expres, sunt semnate contractele pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Moldova va avea o autostradă care va face legătura de la Siret până la Ploieşti-Bucureşti, conectând Coridorul IV Pan-european cu toate judeţele Moldovei. Acest lucru se va realiza cât se poate de repede. Decizia noastră este de a include aceste proiecte în finanţare pe facilitatea de rezilienţă şi recuperare prin care România beneficiază de o sumă de peste 30 de miliarde de euro, din care o mare parte o putem folosi pentru investiţii în infrastructură”, a explicat Ludovic Orban.