Ce s-a ales de suveranismul din România? Cum au confiscat politicienii agitatori un simbol național
Suveranitatea – un cuvânt cu o greutate aparte în istoria și identitatea națională a României – pare să fi devenit, în ultimul an, o monedă de schimb în politică, fără substanță, ci doar cu scop electoral.
O gașcă de politicieni agitatori, de la George Simion la Diana Șoșoacă, trecând prin personaje precum Călin Georgescu, Cristian Terheș sau alți din formațiuni precum AUR, SOS sau POT, au folosit acest simbol constituțional într-o manieră ce sfidează nu doar inteligența publicului, ci și ideea de patriotism autentic.
George Simion – suveranism „pe persoană fizică”
Dintre toate aceste personaje, George Simion s-a dovedit a fi cel mai lipsit de scrupule. În timp ce alte figuri politice încercau, măcar formal, să promoveze ideea de suveranitate națională, Simion a transformat-o într-un instrument personal. Nunta sa, organizată cu mare fast într-un stil ce amintește mai degrabă de Zelea Codreanu, și botezul, conceput ca spectacol public, au fost doar etape într-o campanie de auto-promovare fără precedent.
AUR, partidul pe care îl conduce, nu mai este un vehicul pentru promovarea unei ideologii sau pentru susținerea unor valori, ci o mașinărie de generat profit politic și financiar. De la donații, la merchandising cu simboluri naționale, fiecare element al imaginii de partid a fost exploatat pentru a servi intereselor lui Simion.
Protestele – încă un prilej de manipulare
Acum, în plină criză socială și economică, George Simion își îndreaptă atenția către proteste, chemând poporul să iasă în stradă, vezi doamne pentru apărarea suveranității. Dar este acest apel sincer? Sau este doar o altă stratagemă pentru a atrage atenția și, eventual, procente în sondaje?
Românii au nevoie de stabilitate, de o pauză în fața tensiunilor, nu de agitație regizată pentru interese politice. Ceea ce face Simion nu este altceva decât un act de cinism extrem, o exploatare a frustrărilor legitime ale oamenilor pentru a-și consolida propria poziție. Iar jocul lui Simion este cu adevărat periculos. Acest protest pe care îl anunță ”de proporții”, poate fi ușor de manipulat pentru a degenera.
Suveranismul, golit de sens
Termenul de suveranism a fost golit de conținut. Nu mai vorbim despre independența economică sau despre politici naționale menite să susțină interesele României pe termen lung. Vorbim despre un cuvânt folosit în discursuri pompoase, dar lipsite de soluții reale. Simion și politicienii de teapa lui au uzat și abuzat de acest simbol, transformându-l într-o lozincă, fără vreun impact concret asupra vieții de zi cu zi a românilor.
Ce urmează?
România merită mai mult. Suveranitatea nu este un joc de cuvinte sau o strategie electorală, ci un principiu fundamental al statului român, garantat de Constituție. Românii ar trebui să privească dincolo de spectacolul ieftin oferit de George Simion și cei asemenea lui.