Ce să ții în portofel de Florii ca să ai bani și noroc tot anul. Scutul spiritual împotriva energiilor rele
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/sarbatoarea-floriilor-muguri-de-salcie.jpg)
Sărbătoarea Floriilor, una dintre cele mai încărcate spiritual zile din calendarul popular, vine cu multe obiceiuri și tradiții, păstrate cu sfințenie în satele românești. Pentru bani și noroc tot anul, există mai multe obiecte care nu trebuie să-ți lipsească din portofel.
Ce să ții în portofel de Florii ca să ai bani și noroc tot anul
Ziua de Florii marchează Intrarea Domnului în Ierusalim și startul Săptămânii Mari, cea premergătoare Paștelui. În credința populară românească, are însă și alt simbolism. În satele unde se păstrează tradiția, este considerată și ziua în care se deschid cerurile pentru cei care cer cu suflet curat. Iar cei care vor să atragă noroc tot anul, dar și prosperitate financiară și sănătate, trebuie să-și pună mai multe obiecte în portofel.
Primul este reprezentat de o frunză de salcie, care trebuie păstrată într-un compartiment separat, ferită de ochii lumii. Tradiția spune că această frunză trebuie să fie înainte sfințită la Biserică. Mai mult, nu trebuie să fie atinsă de prea multe ori.
Un alt obiect despre care se crede că aduce belșug este moneda de argint. La fel ca în cazul frunzei de salcie, aceasta trebuie pusă cu grijă în portofel de Florii. Important este ca moneda să fie curată și, ideal, dăruită persoanei de către un suflet curat, mai exact, un copil.
Mirul – scut spiritual împotriva energiilor rele
De asemenea, cei care vor să aibă un an liniștit și să fie protejați de energiile negative, trebuie să-și pună în portofel o bucată de material, îmbibat în mir. Tradiția populară spune că cei care fac acest lucru sunt feriți de rele și atrag în viața lor sănătate și prosperitate.
O altă superstiție, păstrată în Oltenia, spune că peste portofel, de Florii, trebuie trasată semnul crucii cu mir. De asemenea, se rostește și o rugăciune pentru protecție divină:
„Ulei sfințit, păzește-mă, că sunt copil al Domnului”
Obiceiul din Moldova pentru protecția locuinței
În Duminica de Florii, o altă tradiție importantă păstrată în zona Moldovei este cea a „măturatului drumului”. Se crede că în acest fel, femeile reușesc să-și protejeze casele de energie negativă și atrag, în schimb, prosperitate și noroc.
Vezi și: Tradiții și obiceiuri de Florii: ce aduce prosperitate și noroc în case