Ce sacrificii face Valentina Pelinel pentru a avea o talie de manechin
Fostul manechin internațional, Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, are o talie de invidiat, în ciuda faptului că a năcut trei copii. Valentina dezvăluie secretele pe care le aplică pentru a fi mereu în formă.
Pe vremea când era fotomodel internațional, Valentina Pelinel nici nu concepea să aibă mai mult de 52 de kilograme la înălțimea ei de 1,80 metri. Acum, mamă a trei copii, ea nu mai visează la vechea siluetă, însă are grijă să nu fie nici prea departe. Obișnuită toată viața cu dietă și cu foarte mult sport, Valentinei i-a venit ușor să-și reia antrenamentele după ce în cea de-a doua sarcină, cu gemenele Rania și Indira, s-a îngrășat aproape 30 de kilograme.
Întrebată care este secretul ei, Valentina a răspuns amuzată că nu e vorba de niciun secret, ci de foarte multă muncă.
„Mă chinui, mă abțin de la mâncare, merg în fiecare zi la sală. Vi se pare corect? Mă mai chinui pentru că îmi place să mănânc. Sunt gurmandă. Vă zic sincer că mai „scap” și eu”, a povestit Valentina Pelinel pentru EGO.ro.
Soția lui Borcea spune că se poate abține de la dulciuri, dar cu greu rezistă în fața unei merdenele fierbinți sau a pâinii calde.
„Ai să râzi, dar cel mai greu îmi este să renunț la pâine. La pâine caldă. Îmi aduce aminte de copilărie. Mă abțin cu greu și de la merdenelele alea calde, gogoși, covrigi. Ce mâncam noi când eram mici și plecam de la școală. Poftesc la carbohidrați”, mai spune Valentina.