Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu – Dezvăluiri despre opulența dictatorilor comuniști
Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii comuniste, iar Nicolae și Elena Ceaușescu trăiau într-un lux greu de imaginat pentru românii de rând. Dar cât câștigau cu adevărat cei care conduceau țara?
Ce salarii aveau Nicolae și Elena Ceaușescu, de fapt
Istoricii au făcut descoperiri interesante în arhivele naționale, dezvăluind sumele uriașe pe care soții dictatori le încasau lună de lună.
În calitate de secretar general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu își încropise un venit astronomic pentru acele vremuri, ce întrecea orice imaginație, sfidând toate normele de salarizare.
Citește și: Obiectul surprinzător găsit în geanta Elenei Ceaușescu, după execuție
Cu un salariu de bază de 16.000 de lei și un spor pentru funcția de conducere de 4.000 de lei, Ceaușescu nu avea de ce să își facă griji absolut deloc din punct de vedere financiar. Este drept că din aceaste sume brute se achita un impozit (”contribuție socială”) de numai 3% și cotizația de membru de partid, care era în jur de 300 de lei.
Totuși, cifrele nu se opresc aici. Fostul președinte al României cumula și funcția de șef al statului, iar salariul său pentru această poziție rămâne un mister. Totuși, se știe că în 1984, acesta crescuse de la 14.500 la 20.000 de lei.
În ciuda legilor salarizării, care limitau diferențele de venituri, Ceaușescu ignora aceste reguli cu nonșalanță. Astfel, că, la nivelul anului 1989, fostul dictator avea un venit brut de 40.000 de lei, de 11 ori mai mult decât venitul mediu pe economie de la acea vreme din România.
Cât despre partenera sa de viață, Elena Ceaușescu nu era deloc străină de beneficiile regimului. Cu un salariu de 14.900 de lei în calitate de prim viceprim-ministru și venituri suplimentare din funcția de director al ICECHIM (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie), care mai există și astăzi, „prima tovarășă” se bucura de un venit considerabil, apropiindu-se de 20.800 de lei brut lunar.
Așadar, într-o țară în care românul de rând abia își ducea traiul de la o lună la alta la vremea respectivă, soții Ceaușescu se lăfăiau în venituri ce depășeau 60.000 de lei pe lună.
Însă nu doar despre salarii este vorba. Cuplul prezidențial beneficia și de alte privilegii, cum ar fi fonduri de protocol generoase, care le acopereau toate cheltuielile. Nu erau rare nici cadourile obținute în vizitele oficiale, atât de multe încât au fost organizate expoziții întregi cu acestea.
Nicolae Ceaușescu, ”prieten” și cu dolarii americani
La cursul leu-dolar din 1989, Nicolae Ceaușescu avea un venit brut de aproximativ 9.600 de dolari. Exista însă și un curs ”necomercial”, prevăzut de lege, care era folosit în cazul cumpărării de către stat și care era mai aproape de cel real. La acest curs, fostul președinte ar fi avut un salariu brut de numai 3.200 de dolari.
Se pare că soții Ceaușescu ar fi strâns o bună parte din toți bani pe care îi încasau, având în vedere că puteau trăi liniștiți din celelalte beneficii. Elena Ceaușescu ar fi uitat în timpul fugii sale din 22 decembrie 1989 o valiză în care se aflau carnete de CEC în valoare totală de 3,5 milioane de lei.
Pentru a ne face o idee despre cât de mulți bani câștigau soții Ceaușescu, trebuie amintit că, la acea vreme, o Dacia costa în jur de 80.000 de lei, iar un apartament cu 2 camere 125.000 de lei. Practic, din venitul său pe două luni, cuplul de dictatori își putea achiziționa câte o locuință.
Ce salarii au Klaus Iohannis și soția sa
Potrivit datelor publicate de Administrația Prezidențială, președintele României are un salariu brut de 24.840 de lei.
Cât despre Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, aceasta are un salariu anual de 41.283 de lei, cee ace înseamnă că lunar câștigă 3.440 de lei, conform declarației de avere a președintelui Iohannis.
Cu toate acestea, prima doamnă are și alte surse de venit. Din închirierea unor imobile, acesta a mai încasat 44.489 de lei, respectiv 3.699 de lei pe lună, reușind, astfel, să-și dubleze salariul de profesor. La rândul său Klaus Iohannis a încasat aceeași sumă din chirii, după cum reiese din declarația de avere, scrie viva.ro.