Ce salarii uriașe iau grefierii care blochează instanțele și parchetele

Publicat: 12 dec. 2023, 17:30, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Ce salarii uriașe iau grefierii care blochează instanțele și parchetele

Grefierii din întreaga țară au declanșat proteste „spontane” la nivel național, blocajul instanțelor și parchetelor fiind vizibil în urma nemulțumirilor legate de salarii și condiții de muncă. Protestele au început la Judecătoria Buzău, unde 30 de grefieri au oprit activitatea timp de o oră, exprimându-și frustrările față de neplata integrală a salariilor.

Conform notificărilor transmise, grefierii cer plata integrală a salariilor, decontarea chiriilor și a transportului, precum și respectarea hotărârilor judecătorești și achitarea tranșelor devenite scadente. Aceste revendicări sunt susținute la nivel național de către Sindicatul Național al Grefei Judiciare „Dicasterial”, care a anunțat proteste pe termen nelimitat.

Proteste spontane au avut loc la mai multe instanțe din țara. Grefierii reclamă condițiile de muncă precare și faptul că salariile lor nu au crescut în ultimii șase ani. În urma eșuării negocierilor cu Ministerul Finanțelor, aceștia au decis să reducă programul de lucru cu publicul și să nu mai asigure permanența.

Sindicatul Național al Grefei Judiciare „Dicasterial” a anunțat că, începând cu data de 11 decembrie 2023, personalul auxiliar din instanțe și parchete va adopta mai multe forme de protest, inclusiv reducerea programului de lucru cu publicul și întreruperea activității în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024.

Revendicările grefierilor includ plata integrală a salariilor, achitarea salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești, asigurarea sumelor necesare în bugetul pentru anul 2024, asigurarea resurselor materiale necesare funcționării normale a instanțelor și inițierea negocierilor colective pentru încheierea unui contract colectiv de muncă.

Grefierii câștigă peste 14.000 de lei lunar

Potrivit unui document oficial, salariile grefierilor includ, pe lângă remunerația de bază, sporuri considerate „nesimțite”, cum ar fi „spor risc și suprasolicitare neuropsihică”, „spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase” și „spor de confidențialitate”, adăugând astfel câteva mii de lei la salariul lunar. Grefierii șefi pot câștiga peste 14.000 de lei lunar, iar revendicările lor vizează o remunerare corectă și condiții de muncă adecvate.