Ce salariu va primi Adrian Mutu la Neftci Baku
Adrian Mutu negociază cu Neftci Baku, iar plecarea sa de la Rapid este iminentă.
Sâmbătă, presa din Azerbaijan a scris că acordul antrenorului român cu Neftchi va fi semnat în curând. Echipa din Baku a încheiat sezonul pe locul 3 și a ratat câștigarea cupei.
„Putem spune deja că Mutu este noul antrenor principal al lui Neftci. Abia astăzi dimineața s-au discutat toate detaliile cu antrenorul român și s-a ajuns la o înțelegere. Adică astăzi s-a ajuns la un acord oficial.
Conducerea clubului i-a dat în sfârșit „ok-ul” lui Adrian Mutu și așteptăm anunțul oficial în zilele următoare. Timpul va arăta dacă această alegere îi va aduce beneficii lui Neftci”, au notat cei de la Sportinfoaz.
La Rapid, Mutu este remunerat cu un salariu de 100.000 de euro pe an, iar azerii ar avea un buget de mai multe milioane de euro pentru nou staff ethnic, după plecarea lui Laurențiu Reghecampf.
„S-au întâmplat schimbări masive, foarte, foarte mulţi bani. Am informaţii. La momentul ăsta o să fie salarii, am vorbit cu cineva care este apropiat, şi o să fie salarii cu 7 cifre! Sunt mult mai mulţi bani pentru Mutu, pentru staff. Nu ştiu dacă se duce, dar pentru cine o să meargă o să fie bani mulţi”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
Tehnicianul cu cele mai mari șanse să-l înlocuiască pe Mutu la Rapid este este italianul Cristiano Bergodi. Acesta nu și-a prelungit contractul cu Sepsi Sf. Gheorghe.