Ce scrie presa despre Huw Thomas, medicul Reginei Elisabeta a II-a
Huw Thomas este un reputat gastroenterolog, este consultant la un celebru spital londonez, este cercetător, dar mai ales el a fost timp de 17 ani medicul Reginei Elisabeta a II-a.
Anul trecut, Regina Elisabeta a II-a l-a numit cavaler pe Sir Huw Thomas în semn de mulțumire pentru anii în care a profesat ca medic personal. El a fost medicul Reginei din 2005, subliniază presa internațională.
Mesajul care indica faptul că Regina este sub supraveghere medicală la reședința sa de la Balmoral, se paare că a fost formulat de profesorul Sir Huw Thomas, medicul personal al suveranei.
Sir Huw Thomas este un gastroenterolog renumit pe plan modial, care s-a ocupat personal de starea de sănătate a Reginei timp de 17 ani, din 2005. El este cel care a sfătuit-o pe Regină în ultima perioadă să se odihnească mai mult și să anuleze unele angajamente, cum ar fi deschiderea sesiunii Parlamentului în luna mai a acestui an.
Consultant la Spitalul St. Mary din vestul Londrei, Regina l-a numit cavaler anul trecut, în semn de mulțumire personală pentru serviciile aduse în acești ani.
”Este o mare onoare să fii medicul Reginei. Este un rol foarte plăcut și plin de satisfacții, complet diferit de ceea ce fac în mod curent”, a declarat medicul cu această ocazie specială.
De la naștere, la certificat de deces
De simpatia, experiența și expertiza minuțioasă a medicului Huw Thomas au beneficiat și alți membri ai familiei regale. El a ajutat la nașterea celor doi copii mai mici ai ducelui și ducesei de Cambridge, Charlotte și Louis. El este cel care a semnat certificatul de deces al ducelui de Edinburgh.
În paralel cu sarcinile ”regale”, Huw Thomas și-a continuat misiunea de consultant și cercetător. El este un expert în bolile care afectează sistemul digestiv, incluzând esofagul, stomacul, intestinul și ficatul.
În orele libere, Sir Huw se delectează cu ”opera” și ”teatrul”. El a declarat că îi place să părăsească Londra și să călătorească în vestul Țării Galilor, unde s-a născut tătăl său, dar și în Italia, împreună cu familia.