Ce se întâmplă cu funcția de preşedinte al Consiliului Legislativ? Florin Iordache face încă un pas
Sesizarea făcută de PNL și USR pentru numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ se află încă la Curtea Constituțională. În acest timp, deputatul PSD a depus jurământul pentru numirea sa în funcție.
Florin Iordache a depus jurământul în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ în urmă cu o săptămână.
Deputatul a trimis în acest sens o notificare la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
În notificarea transmisă, Iordache anunță că în termen de 15 zile va opta pentru una din cele două funcţii deţinute, cea de preşedinte al Consiliului Legislativ și cea de deputat.
„Subsemnatul Florin Iordache vă aduc la cunoştinţă că începând cu data de 09.11.2020 am depus jurământul în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Având în vedere cele menţionate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (4) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, vă informez că în termen de 15 zile de la data prezentei voi opta pentru una din cele două funcţii deţinute, de preşedinte al Consiliului Legislativ, respectiv cea de deputat în Parlamentul României”, arată notificarea transmis de Florin Iordache către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, citată de news.ro.
În acest timp sesizarea făcută de PNL și USR pentru numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ se află încă la Curtea Constituțională a României. Judecătorii Curții au amânat, miercurea trecută, pronunţarea pentru 18 noiembrie.
Florin Iordache a fost ales, pe 20 octombrie, în funcția de președinte al Consiliului Legislativ, la o diferență zdrobitoare față de contracandidatul său, Augustin Zegrean, fost președinte CCR. Născut în 1960 în Caracal (Olt), Florin Iordache a fost vicepreședintele Camerei Deputaților și a fost ministru al Justiției timp de cinci săptămâni, între 4 ianuarie – 9 februarie 2017.