20:44 • ACTUALITATE
Ce se întâmplă cu vremea în București, începând de marți seara
Începând de marţi seara, vremea se schimbă radical, în Bucureşti fiind aşteptate averse însoţite de descărcări electrice şi vânt.
Prognoza speciale emisă de ANM pentru Bucureşti, valabilă de marţi, ora 18.00, până miercuri la aceeaşi oră, arată că temporar se vor înregistra înnorări accentuate.
În a doua parte a nopţii şi în prima parte a zilei, vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice.
Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 40…45 km/h, miercuri după amiază.
În același timp, temperatura minimă va fi de 11…12 grade, iar cea maximă de 20…22 de grade.