Ce se va întâmpla cu impozitul pe proprietate din 2025. Veste șoc pentru români
Dacă pentru acest an, guvernanții s-au lăudat că nu vor apela la majorări de taxe, anul viitor, vom avea ceva surprize, în acest sens. Așa, de exemplu, se va întâmpla cu impozitul pe proprietate, care va crește semnificativ.
Impozitul pe proprietate se va tripla, în 2025, când urmează să intre în vigoare o lege aprobată în 2023, dar a cărei aplicare a fost amânată pentru anul viitor.
Legea nu este una nouă, ea a fost adoptată în urmă cu doi ani, iar implementarea ei s-a amânat pentru anul 2025.
Cum se calculează impozitul
Din 2025 se va schimba formala de calcul pentru impozitul pe proprietate, iar cei mai afectați vor fi românii care locuiesc în orașele mari. Analiștii spun că impozitul ar putea să se mărească de trei ori, taxa calculându-se în funcţie de valoarea locuinţei. Cum România este ţara care are cei mai mulţi proprietari din Uniunea Europeană, impactul este preconizat a fi unul semnificativ.
La acest moment, impozitul se calculează în funcţie de dimensiunea locuinţei, în timp ce din 2025 el va reprezenta minimum 0,1% din valoarea clădirii rezidențiale, potrivit Antena3. Măsura îi va afecta pe românii care trăiesc în marile oraşe și în mod special pe cei care dețin proprietăţi scumpe.
Unde se află cele mai scumpe locuințe din România
Cele mai scumpe locuinţe din România se află la Cluj-Napoca, cu o valoare de aproape 2.700 de euro/mp. Pe locul doi se află Braşovul, cu peste 1.800 de euro/mp. În București, preţul se ridică la aproape 1.700 euro/mp.
Pe de altă parte, în Ploieşti, Galaţi şi Brăila metrul pătrat costă ajunge să coste puţin peste 1.000 euro.
Iată și un exemplu de calcul pentru impozitul pe proprietate: un apartament cu 2 camere, de 50 mp, construit într-un bloc nou are o valoare în medie de 150.000 euro.
Aplicând cota minimă, de 0,1%, impozitul anual va fi de 150 euro, ceea ce înseamnă 750 de lei, adică de aproape de trei ori mai mult, față de acum.
Până atunci, însă, statul trebuie să stabilească şi care este valoarea de piaţă a locuinţelor. Ministerul Finanțelor urmează să facă acest lucru cu ajutorul unui sistem informatic realizat pe bani europeni.
Măsura privind impozitul pe proprietate care se va aplica din 2025 va direcționa sume importante către bugetele locale. În 2023, administraţiile locale au avut venituri de 130 de miliarde de lei, iar din acestea impozitele pe proprietăţi au reprezentat 8 miliarde lei.