Ce simbolizează mielul de Paște și de unde a pornit obiceiul tăierii lui

Tăierea mielului de Paște este una dintre tradițiile populare care preced Învierea Domnului, întocmai ca tăierea porcului înaintea Crăciunului. Ce reprezintă, de fapt, mielul de Paște și de unde a pornit acest obicei al sacrificării lui.

Mielul este un simbol al reînnoirii, renaşterii, victoriei vieţii asupra morţii, bunătăţii, purităţii, inocenţei. Încă din timpuri străvechi, mielul era considerat una din jertfele cele mai potrivite pentru salvarea sau mântuirea cuiva.

Încă de când Cain l-a ucis pe Abel și a sacrificat un miel pentru răscumpărarea păcatelor.

Acest simbol a fost folosit prima oară în cultul lui Dionysius, ce îngloba un ritual în care un miel era aruncat într-o prăpastie pentru a-l îmbuna pe Pylaochos, gardianul porţilor infernului. În acest fel, zeul Dionysus putea să revină pe malul lacului Lerna, de unde coborâse în lumea subpământeană în căutarea mamei sale.

Hristos, Mielul lui Dumnezeu

În Vechiul Testament, mielul sau oaia simbolizează Israelul, ca parte a turmei lui Dumnezeu. Chiar şi în zilele noastre, simbolismul mielului ca victimă a sacrificiului este întâlnit în reînnoirea din Paştele iudaic, în moartea şi învierea lui Hristos, mielul lui Dumnezeu, din Paştele creştin, şi în sacrificiul din Ramadanul musulmanilor.

Atunci când Ioan Botezatorul l-a văzut întâia dată pe Hristos, a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Un „miel” care înlătură păcatele lumii asociat, în primul rând, cu sacrificiul. Aşa cum evreii au fost eliberaţi din Egipt prin sângelui mielului.

Creştinismul timpuriu este asociat cu profeţia din Vechiul Testament în care se vesteau suferinţele lui Mesia simbolizat de imaginea unui miel dus la tăiere. Mielul este întruchipat de muntele Sion şi centrului sfântului Ierusalim, în Apocalipsă.

Când a apărut obiceiul tăierii mielului de Paște

Tăierea mielului este întâlnită nu numai în Vechiul Testament, ci și în Noul Testament. În Ieșirea (a doua carte a lui Moise) 12:3-11 se zice:

„Vorbește deci la toată obștea fiilor lui Israel și le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-și ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luați fiecare. Și să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă și cu ierburi amare.

Dar să nu-l mâncați nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncați totul fript bine pe foc, și capul cu picioarele și măruntaiele. Să nu lăsați din el pe a doua zi și oasele lui să nu le zdrobiți. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeți în foc. Să-l mâncați însă așa: să aveți coapsele încinse, încălțămintea în picioare și toiegele în mâinile voastre; și să-l mâncați cu grabă, căci este Paştile Domnului.”

Potrivit Sfântului Grigore de Nazianz, mielul a fost ales de Dumnezeu ca un simbol al blândeţii, semnificându-l atât pe greşitorul Adam, cât și pe viitorul Mântuitor Iisus. Tăierea mielului către seară prefigura timpul zilei când urma să se sacrifice pe cruce Iisus, în timp ce gătirea lui pe foc semnifică adevărul și eternitatea credinței aduse de Mesia, citează stiridinlume.ro.