Ce spune Ikea legat de salariile angajaților de la Timișoara
După ce mai mulți candidați pentru joburile oferite de Ikea la magazinul din Timișoara, care urmează să fie deschis în perioada următoare, s-au plâns de nivelul salariilor, reprezentanții companiei suedeze au venit cu câteva precizări: salariul net pornește de la 3.000 de lei lunar fix, acesta incluzând tichetele de masă și decontarea lunară a transportului, la care se adaugă și o serie de beneficii.
Ziarul Puterea a relatat, joi, că mai multe persoane care au participat la interviuri pentru a obține un job la Ikea s-au plâns că li s-au oferit salarii de 1.800 lei (adică cu 100 lei peste salariul minim pe economie) sau 2.000 de lei (de 3-4 ori mai puțin decât în Spania, de exemplu, pentru un post similar în rețea).
Iată care este și reacția companiei primită la redacție:
‘’Pentru IKEA, bunăstarea angajaților noștri reprezintă o prioritate după care ne ghidăm în tot ceea ce facem. Astfel, ne-am luat angajamentul să oferim un sistem de salarizare corect, incluziv și competitiv pentru toți colegii noștri, iar din acest motiv nu există angajați în echipa noastră care să primească salariul minim pe economie. Salariile oferite de IKEA sunt stabilite în baza unui studiu amănunțit, care include un proces de evaluare a pieței din zona respectivă.
Salariul net pentru colegii noștri din Timișoara pornește de la 3.000 de lei lunar fix, acesta incluzând tichetele de masă și decontarea lunară a transportului. În funcție de turele în care lucrează, angajații noștri primesc sporuri de weekend și de noapte, astfel adăugându-se o valoare adițională cuprinsă între 10% sau 35% la salariul lor final. În plus, dorim să ne respectăm angajamentul de a veni în sprijinul colegilor noștri cu cât mai multe beneficii adiționale posibile. Printre aceste beneficii se găsesc serviciile medicale gratuite, prin intermediul abonamentelor medicale private sau a asigurării de sănătate, fond de pensie privată, programul de bonus anual IKEA, indemnizația pentru work from home, voucherele de vacanță, cadourile pentru zilele de naștere și aniversările de muncă, reducerile de 15% la majoritatea produselor IKEA din magazinele din România, dar și reduceri în valoare de 30% la produsele din Magazinul cu Produse Suedeze și la aproape 2.000 de produse de amenajare a locuinței și de economisire a energiei în magazinele IKEA din toată țara. Totodată, amintim beneficii precum sprijin parental adițional, cum ar fi o lună de vacanță suplimentară față de cea prevăzută de lege pentru tați, astfel încât ei să o poată fi alături de copiii lor de îndată ce partenerele lor se întorc la muncă, precum și posibilitatea ca mamele și tații să lucreze o lună part-time, atunci când revin din concediul parental și să primească salariu pentru muncă full-time, precum și multe altele”.
Construcția unui magazin IKEA este un proiect complex, care poate fi influențat de o serie de factori externi, arată reprezentanții Ikea. Procesul de recrutare în masă, demarat la 1 februarie 2023, ‘’nu a influențat în niciun fel planurile de deschidere a magazinului”, se mai arată în precizare.