Ce spune preşedintele Klaus Iohannis despre candidaturile lui Firea și Burduja la PMB
Preşedintele Klaus Iohannis, care se află într-o vizită oficială în Coreea de Sud, a comentat în stilul caracteristic decizia Coaliției de guvernare PSD-PNL de a stabili doi candidaţi pentru alegerile locale din Bucureşti.
Președintele Iohannis a declarat că nu se poate vorbi de un succes al coaliţiei, nedorind să comenteze deciziile celor două partide. Chiar și așa, obiectivul coaliției PSD – PNL a fost atins, ba mai există și ceva potențial, în opinia șefului statului.
„Cert, nu este un mare succes al coaliţiei, ca să mă exprim aşa, dar în rest prefer să nu comentez deciziile coaliţiei în materie de ales candidaţi şi de felul în care se vor poziţiona. Discuţiile în coaliţie s-au purtat ieri şi azi noapte, din câte am înţeles. Nu am fost acolo ca să fiu, ca să zic aşa, în contact nemijlocit. Am aflat rezultatele”, a afirmat Iohannis, în cadrul unei conferinţe susţinute în Coreea de Sud.
În același timp, președintele Iohannis a spus că este important ca lupta electorală de la Bucureşti să nu afecteze activitatea Guvernului.
„Important este ca această soluţie de candidaţi separaţi pe Bucureşti să nu ducă la nişte lupte electorale în interiorul coaliţiei care pe urmă s-ar reflecta negativ asupra activităţii Guvernului şi cred că există capacitatea în cele două partide să separe alegerile locale de activitatea guvernamentală. Cred că toată lumea îşi aminteşte că crearea acestei coaliţii a fost încurajată de mine, pentru că am avut nevoie de un guvern stabil, un guvern cu o majoritate serioasă în Parlament pentru a trece România cu bine prin toate crizele succesive pe care le-am avut; lucru care s-a întâmplat. Deci obiectivul acestei coaliţii a fost stabilitate şi trecerea cu bine prin crize, ceea ce s-a întâmplat. Deci obiectivul a fost atins. Dar cred că mai are potenţial această coaliţie în viitor. Sigur, acum, în toiul campaniilor electorale va fi un pic mai complicat de a menţine buna înţelegere la cotă maximă”, a precizat Iohannis.
Coaliţia a decis luni seara să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei. Este vorba de Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL. Cei doi candidaţi nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, axată pe soluţii pentru Bucureşti.
Decizia a fost luată după o şedinţă a coaliţiei de guvernare care a ținut aproape 15 ore, fiind retras sprijinul politic doctorului Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei.