Ce spune Rădoi despre demisie, după înfrângerea cu Austria: „Va trebui să ne gândim la altcineva”
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a anunțat în ce condiții ar putea demisiona de la prima reprezentativă.
Ultimele două meciuri ale „tricolorilor”, din Nations League, vor avea loc pe 15 noiembrie, pe teren propriu, contra Norvegiei și trei zile mai târziu, în deplasare, cu Irlanda de Nord. Selecționerul în vârstă de 39 de ani a spus că va demisiona în cazul unor rezultate nefaste.
„A venit și a treia înfrângere, nu ne doream nici noi, nici dumneavoastră, nici jucătorii. Am arătat mai bine decât cu Islanda, mult mai bine decât cu Norvegia. Nu am reușit să fim deciși în fața porții în prima repriză. În partea a doua, au schimbat sistemul și au fost câteva ocazii până ne-am revenit noi.
Mai avem două partide în Nations League, va trebui să ne luăm o revanșă față de Norvegia. În Irlanda de Nord avem tot o revanșă de luat, va trebui să apelăm la orgoliul nostru.
Nu știu dacă putem vorbi de reconfirmare. Va trebui în această lună să vedem care au fost progresele, dacă au existat. După dubla din noiembrie, vom vedea cum vor sta lucrurile. Dacă progresele nu vor exista, va trebui să ne gândim la altcineva. Probabil că luna viitoare foarte multă lume va fi mai fericită… Poate vom câștiga cele două partide și atunci va fi mai bine pentru toată lumea”, a declarat Rădoi, la PRO TV.
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa similară a Austriei, scor 0-1, în Grupa 1, Liga B, a Ligii Naţiunilor, într-un meci disputat miercuri seară pe stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești.
În cealaltă partidă a grupei, Norvegia a învins Irlanda de Nord, cu 1-0. În clasament, Austria și Norvegia ocupă primele două poziții, cu câte 9 puncte. „Tricolorii” sunt pe trei, cu 4 puncte, în timp ce Irlanda de Nord e ultima, cu un singur punct acumulat.