Ce țară NATO introduce din ianuarie serviciul militar obligatoriu
Ministerul Apărării din Croația, stat membru NATO din 2009, a anunțat oficial reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru bărbați, proces ce va debuta în ianuarie 2025, după o absență de 16 ani.
Anunțul a fost făcut marți, printr-un comunicat de presă citat de publicația Index.hr, și vine în contextul unor propuneri legislative deja pregătite.
Potrivit Ministerului, noile reglementări vor acoperi formarea militară de bază, alături de alte aspecte necesare pentru implementarea acestui program. Ministrul Apărării, Ivan Anusic, a anunţat încă din septembrie anul trecut că între 17.000 și 18.000 de tineri croați care împlinesc 18 ani anual vor fi eligibili pentru această instruire, ce va avea o durată de două luni. După perioada de bază, recruții vor putea opta pentru o carieră militară profesională.
Primul val de recrutare este planificat pentru mijlocul anului 2025, iar reintroducerea serviciului militar obligatoriu este susținută de președintele Zoran Milanovic, comandantul suprem al armatei. Deși nu s-a opus măsurii, Milanovic a cerut ca aceasta să fie dezbătută în mod transparent în cadrul forurilor relevante. În prezent, președintele candidează pentru un nou mandat, alegerile fiind programate pentru această duminică.
Croația a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2008, înainte de a-și transforma armata într-una profesionistă în contextul aderării la NATO.
Context regional: alte foste state iugoslave discută măsuri similare
Croația nu este singurul stat din regiune care ia în considerare reintroducerea recrutării. Serbia a anunțat deja că va relua serviciul militar obligatoriu în 2025, după ce l-a suspendat la începutul anului 2011. De asemenea, Muntenegru discută posibilitatea reintroducerii acestei măsuri, la 18 ani de la abolirea recrutării.
Această tendință regională vine în contextul creșterii preocupărilor de securitate în Europa de Est, pe fondul tensiunilor internaționale și al războiului din Ucraina.