Ce tip de lentile de contact ți se potrivește cel mai bine
Alegerea lentilelor de contact adecvate este esențială pentru confortul și sănătatea ochilor tăi. Totuși, trebui să ai în vedere anumite criterii înainte de a alege lentilele potrivite pentru tine.
Stilul de viață sau umărul de dioptrii sunt criterii care pot influența alegerea. Acest articol te va ghida pas cu pas pentru a lua cea mai bună decizie în funcție de nevoile de moment sau pe termen lung.
Utilizarea lentilelor de contact: necesitate și beneficii
Lentilele de contact îți oferă o serie de beneficii suplimentare față de simpla purtare a unor ochelari de vedere. Acestea pot fi o alternativă potrivită în special dacă ai un stil de viață activ. Fiind ușoare și confortabile, elimină riscul de a cădea sau de a se deplasa, oferind în același timp o vedere perfectă.
În plus, lentilele de contact îmbunătățesc câmpul vizual, deoarece se mișcă împreună cu ochii, oferind o vedere periferică neobstrucționată. Poți purta lentile și cu ochelari de soare, și pot fi alegerea ideală dacă preferi un look natural și alegi să le porți în detrimentul ochelarilor. Persoanele cu dioptrii mari pot, de asemenea, să constate că lentilele de contact sunt o necesitate, deoarece ochelarii pot deveni inconfortabili sau pot distorsiona imaginea.
Alegerea lentilelor de contact trebuie să fie bazată pe rezultatele unui test pentru vedere și pe recomandările medicale. Medicul specialist va lua în considerare factori precum gradul de confort, stil de viață, dioptriile necesare și orice alte probleme de sănătate oculară pentru a face recomandările cele mai potrivite pentru tine.
Tipuri de lentile de contact
Lentilele de contact pot fi clasificate în funcție de materialul din care sunt fabricate, perioada de utilizare și scopul lor.
- lentilele rigide, deși pot necesita o perioadă mai lungă de acomodare, oferă o claritate vizuală excelentă și sunt o opțiune bună pentru persoanele cu astigmatism;
- lentilele moi sunt flexibile, confortabile de purtat de la început și disponibile într-o gamă largă de opțiuni.
În funcție de perioada de utilizare, găsești:
- lentile zilnice. Dacă ai un stil de viață activ sau folosești ocazional lentile, descoperă lentilele de contact de unică folosință de la Lensa.ro. Le poți purta 8, 10 sau 12 ore, în funcție de specificația fiecărui producător în parte;
- lentilele lunare sau anuale, deși necesită o curățare și o îngrijire adecvată, sunt mai economice pe termen lung. Ele pot fi folosite 30 sau 365 de zile iar costul este mai scăzut raportat la numărul de utilizări.
În ceea ce privește scopul lor, lentilele de contact pot fi folosite atât pentru corecția vederii, cât și în scopuri cosmetice.
- lentilele corective sunt proiectate pentru a îmbunătăți acuitatea vizuală;
- lentilele cosmetice sunt utilizate pentru a schimba culoarea ochilor sau pentru a crea un efect estetic specific.
Indiferent de tipul de lentile de contact alese, acestea trebuie utilizate conform recomandărilor unui specialist în optometrie sau oftalmologie pentru a preveni eventualele complicații.
Ce tip de lentile de contact ți se potrivesc cel mai bine? Criterii de selecție
Fiecare persoană are probleme specifice de vedere, fie că este vorba de miopie, hipermetropie, astigmatism sau presbiopie. Pentru a corecta eficient aceste probleme și a oferi o claritate vizuală optimă, este important să alegi lentilele de contact potrivite.
Dacă ești o persoană activă, care călătorește mult sau care face sport, ai putea prefera lentilele de o zi pentru comoditatea lor. Poți folosi lentile de contact de unică folosință 1 Day Acuvue Moist, 2 x 30 lentile/cutie care își mențin hidratarea o zi întreagă și sunt prevăzute cu filtru UV. Pe de altă parte, persoanele care petrec mult timp în fața computerului sau în medii uscate ar putea avea nevoie de lentile care să prevină și mai mult uscăciunea oculară.
Nivelul de confort poate varia în funcție de materialul lentilei, de dimensiunea acesteia sau de modul în care ochiul reacționează la lentile. Pentru a determina ce tip de lentile este cel mai confortabil, este recomandat să încerci mai multe tipuri și să discuți cu un specialist.
Medicul oftalmolog sau optometrist va examina structura ochilor pentru a identifica eventualele probleme de sănătate care pot influența tipul de lentile de contact recomandat. Pentru persoanele cu ochi sensibili sau care suferă de afecțiuni precum ochi uscați, sunt recomandate lentile speciale. Fără un test de vedere adecvat, aceste probleme oculare pot rămâne nediagnosticate, ceea ce poate duce la alegerea greșită a lentilelor și, ca rezultat, la disconfort sau chiar deteriorarea vederii.
Indiferent dacă optezi pentru lentile de unică folosință sau pentru alte tipuri, este vital să iei în considerare toate criteriile de selecție și să efectuezi un test de vedere. Astfel, vei putea determina ce lentile ți se potrivesc cel mai bine și îți oferă toate beneficiile dorite.