Ce trebuie să facă NATO în Marea Neagră?
„Ce trebuie să facă NATO în Marea Neagră, indiferent de modul în care va evolua criza din Ucraina?”, întreabă Atlantic Council și opinează că Alianța ar trebui să profite de oportunitatea strategică actuală din regiunea Mării Negre, consolidându-și strategiile de descurajare a Rusiei.
În ultimele zile, Rusia și-a demonstrat capacitatea privind escaladarea conflictului din regiunea Donbas, din estul Ucrainei, semnalează Stratfor, considerând că acest lucru crește probabilitatea unor încălcări suplimentare ale încetării focului, în timp ce Moscova încearcă să folosească amenințarea unei invazii pentru a obține concesii semnificative din partea Kievului și a Occidentului.
În plus, Rusia își va extinde exercițiile militare cu Belarusul, implicând aproximativ 30.000 de militari în apropierea graniței cu Ucraina, după cum a declarat guvernul de la Minsk. Minsk-ul a invocat o creștere a violenței în estul Ucrainei, pe măsură ce confruntarea Moscovei cu Occidentul cu privire la viitorul Europei de Est se adâncește, după cum constată The Wall Street Journal, potrivit Rador. Exercițiile ar fi trebuit să se încheie, dar Belarusul a declarat că acestea vor continua pe o perioadă nedeterminată, după ce forțele susținute de Rusia au acuzat Ucraina că bombardează zone civile din teritoriile pe care le controlează, explică ziarul american.
Rusia a decis să submineze arhitectura de securitate europeană
„Rusia susține continuarea convorbirilor, însă nu exclude un răspuns tehnico-militar în cazul absenței unei abordări constructive a SUA cu privire la cerințele sale”, menționează publicația rusă Gazeta și adaugă că o asemenea reacție ar putea însemna amplasarea de baze militare în America Latină.
Lucru care este puțin probabil să fie receptat pozitiv la Washington. „Rusia a decis să submineze arhitectura de securitate europeană şi face o tentativă flagrantă de a rescrie regulile ordinii internaţionale”, a acuzat preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, citată de France 24. „Nu putem lăsa să se întâmple asta”, a declarat von der Leyen și a denunţat, de asemenea, o alianţă între China şi Rusia pentru a impune legea celui mai puternic.