Ce va fi pe 9 mai?
Cu cât se apropie ziua de 9 mai, zi cu semnificație specială pentru forțele ruse și pentru liderul lor, Vladimir Putin, cu atât autoritățile ucrainene sunt în mai mare alertă. Pentru că se crede că armata invadatoare va face tot ce poate și mai mult de atât, ca să-i facă lui Putin cel mai frumos cadou: cucerirea unor obiective importante din Ucraina.
Combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol este, după cum afirmă Oleksii Arestovici, consilier al președintelui Vladimir Zelenski, unul dintre aceste obiective. „Cel mai frumos cadou pentru un conducător este capul adversarului său. Văd clar ambiția de a cuceri Azovstal și a-i raporta lui Putin ‘victoria’ pe 9 mai”, a declarat Arestovici pentru agenția de presă Unian. În tunelurile de la combinat sunt încă, sute, poate mii de combatanți și de civili. Și combinatul, deși e iadul acolo, nu a fost cucerit. Cei 11 kilometri ai săi continuă să fie teritoriu ucrainean. Dar armata ucraineană și capii ei se tem și de o debarcare a trupelor ruse pe coasta de nord-vest a Mării Negre în zona orașului-port Odesa, relatează DPA. În regiune, au fost observate mai multe drone de recunoaștere și de atac rusești. Dar și la mare au fost semnalate multe nave din marina rusă. Prin mai multe regiuni din Ucraina continuă bombardamentele. Așa că, ucrainenii stau în alertă. Ziua de 9 mai poate să fie sfârșitul sau începutul unei ere.