Ce vârste aveau și care era starea celor 10 pacienți morți în incendiul de la spitalul din Piatra Neamț
Cei 10 pacienți care au murit, sâmbătă seara, în incendiul izbucnit la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț erau toți infectați cu noul coronavirus și aveau peste 67 de ani.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Piatra Neamț, cei zece pacienți care și-au pierdut viața în incendiul de la secția ATI, erau șapte bărbați și trei femei cu vârste între 67 și 86 de ani și erau infectați cu virusul SARS-CoV-2.
În ceea ce privește situația celorlalți pacienți internați la Piatra Neamț, afectat de incendiul de la secția ATI, conducerea spitalului a transmis că a luat măsurile necesare pentru continuarea activității.
„În cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În același timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unității sanitare, a unui salon pentru ATI. În cursul nopții, conducerea Spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale și echipamente, urmând ca aceasta să ajungă la Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Neamț, astfel încât să fie găsite soluții rapide și bune pentru ca pacienții în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală județeană”, au transmis reprezentanții spitalului județean citați de Digi 24.
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă seara la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, zece persoane au decedat și alte șapte sunt rănite.
Printre aceștia se numără și medicul de gardă care a încercat să-i salveze pe pacienți. Acesta prezintă arsuri de gradul II și III pe 80% din suprafața corporală.