Ce vor primi turiștii care urcă pe Tâmpa în această primăvară
La Brașov se va întâmpla ceva atât inedit, cât și…folositor. Turiștii care vor urca pe Tâmpa, în această primăvară, vor primi scrumiere portabile! Autoritățile din Brașov speră că în acest fel vor fi prevenite incendiile provocate de țigările nestinse, iar turiștii se vor putea bucura de un mediu curat.
Din această primăvară, toți turiștii care vor vizita Rezervația Naturală Tâmpa din Brașov vor fi informați despre traseele turistice și starea acestora și vor primi și sfaturi despre cum să se comporte pe munte, indiferent că e vorba despre echipamentul corespunzător sau aruncarea deșeurilor.
Sunt curățate deșeurile de pe traseele montane
În acest sens, le vor fi împărțite scrumiere portabile, după cum a declarat rangerul Rezervației Tâmpa, Viorel Mihai. El a precizat că a început deja curățenia de primăvară. Sunt curățate deșeurile de pe traseele montane, arborii căzuți vor fi ridicați, iar panourile și indicatoarele turistice degradate vor fi înlocuite, potrivit agerpres.ro.
De asemenea, va fi reamenajată terasa Belvedere, de unde turiștii pot admira panorama orașului. Lemnul pentru reparația terasei este pregătit, iar montarea se va face în următoarele săptămâni, după ce se va topi zăpada.Audio Player