Ce vor să facă rușii cu Ucraina: O „denazificare” totală, de cel puțin 25 de ani, și divizarea țării în mici republici populare!

Ocuparea întregii Ucraine și „denazificarea” întregii populații timp de cel puțin o generație, respectiv 25 de ani, aceasta ar fi ținta Rusiei, conform unui articol publicat de agenția de știri de stat rusă RIA Novosti, una dintre principalele voci ale propagandei rusești.

RIA Novosti este cunoscută pentru sprijinirea sistematică a Kremlinului, încălcarea standardelor jurnalistice și publicarea unor articole conform așa-numitelor „temnik” (directive și agende ale guvernului). Poziția din acest articol corespunde în bună parte poziției Rusiei și reprezintă o indicație a narațiunii principale rusești în acest moment.

Autorul, un politolog rus, vorbește despre ocupația sovietică a Ucrainei și încearcă să susțină narațiunea lui Putin despre Ucraina, ca țară artificială. ⠀

„Perioada denazificării poate dura nu mai puțin de o generație care trebuie să se nască, să crească și să se maturizeze în condițiile denazificării. Nazificarea Ucrainei se desfășoară de mai bine de 30 de ani — începând din 1989, când naționalismului ucrainean i s-au oferit forme legale și legitime de auto-exprimare politică și a condus mișcarea pentru „independență”, stabilind un curs pentru nazism”, susține autorul.

22:17 • Internațional

Racheta „Oreshnik”. Detalii despre cea mai recentă armă rusească folosită în Ucraina

22:01, 20.11.2024 • Internațional

WSJ: Trupele nord-coreene din Rusia vor fi conduse de un general misterios apropiat de Kim Jong-un

În articolul pe care îl prezentă, integral, mai jos, sunt descrise modalitățile prin care rușii vor să distrugă Ucraina, în același mod în care a făcut-o regimul sovietic:

„Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina?

de Timofei Sergeytsev

Am scris despre inevitabilitatea denazificării Ucrainei încă din aprilie trecut. Nu avem nevoie de o Ucraina nazistă, dușmanul Rusiei și un instrument al Occidentului folosit pentru a distruge Rusia. Astăzi, problema denazificării a luat o întorsătură practică.

Denazificarea este necesară atunci când un număr considerabil de populație (foarte probabil cea mai mare parte) a fost supus regimului nazist și implicat în agenda acestuia. Adică, atunci când ipoteza „oameni buni – guvernare proastă” nu se aplică. Recunoașterea acestui fapt constituie coloana vertebrală a politicii de denazificare și a tuturor măsurilor acesteia, în timp ce faptul însuși îi constituie subiectul.

Aceasta este situația în care s-a aflat Ucraina. Faptul că alegătorul ucrainean a ales între „pacea lui Poroșenko” și „pacea lui Zelensky” nu trebuie să vă înșele: ucrainenii au fost destul de mulțumiți de calea cea mai scurtă către pace prin intermediul unui blitzkrieg. Aceasta a fost metoda folosită pentru a „pacifica” antifasciștii de acasă din Odesa, Harkov, Dnipro, Mariupol și alte orașe rusești – metoda terorii totale. Și ucrainenii obișnuiți nu au avut nicio problemă cu asta. Denazificarea este un ansamblu de acțiuni care vizează grosul nazist al populației, care din punct de vedere tehnic nu poate fi pedepsit direct drept criminali de război.

Acei naziști care au luat armele trebuie distruși pe câmpul de luptă, cât mai mulți dintre ei. Nu trebuie făcută nicio distincție semnificativă între Forțele Armate ale Ucrainei și așa-numitele „batalioane naționaliste”, precum și Apărarea Teritorială, care s-au alăturat celorlalte două tipuri de unități militare. Toți sunt la fel de complici la violența îngrozitoare față de civili, la fel de complici la genocidul poporului rus și nu respectă legile și obiceiurile războiului.

Criminalii de război și naziștii activi trebuie pedepsiți în așa fel încât să ofere un exemplu și o demonstrație. Trebuie efectuată o lustrație totală. Toate organizațiile implicate în acțiunile naziste trebuie eliminate și interzise. Cu toate acestea, pe lângă cele mai înalte ranguri, un număr semnificativ de oameni de rând sunt, de asemenea, vinovați de a fi naziști pasivi și complici naziști. Ei au susținut autoritățile naziste și le-au finanțat. O pedeapsă justă pentru această parte a populației nu poate fi posibilă decât suportând greutățile inevitabile ale unui război drept împotriva sistemului nazist, purtat cu cât mai atent și cumpătat posibil. Denazificarea în continuare a grosului populației va lua forma reeducarii prin represiuni ideologice (suprimarea) paradigmelor naziste și o cenzură dură nu doar în sfera politică, ci și în sfera culturii și educației. Prin cultură și educație s-a ajuns la nazificarea generalizată, pe scară largă, a populației, asigurată de de propaganda nazistă, violența internă și teroarea, și de 8 ani de război împotriva oamenilor din Donbas, care s-au revoltat împotriva nazismului ucrainean.

Denazificarea poate fi efectuată numai de câștigător, ceea ce înseamnă (1) controlul necondiționat al acestuia asupra procesului de denazificare și (2) autoritatea care poate asigura un astfel de control. În acest scop, o țară care este denazificată nu poate deține suveranitate. Statul denazificator, Rusia, nu poate adopta o abordare liberală față de denazificare. Ideologia denazificatorului nu poate fi contestată de partea vinovată care este denazificată. Când Rusia admite că Ucraina trebuie denazificată, admite în esență că scenariul Crimeei nu poate fi aplicat întregii Ucraine. Acest scenariu nu a fost posibil nici în insurgentul Donbas, în 2014. Doar rebeliunea de 8 ani împotriva violenței și terorii naziste a reușit să aibă ca rezultat o unificare internă și un refuz deliberat, explicit și pe scară largă de a păstra orice asociere sau relație cu Ucraina, care s-a identificat ca o comunitate nazistă.

Perioada denazificării poate dura nu mai puțin de o generație care trebuie să se nască, să crească și să se maturizeze în condițiile denazificării. Nazificarea Ucrainei se desfășoară de mai bine de 30 de ani — începând din 1989, când naționalismului ucrainean i s-au oferit forme legale și legitime de auto-exprimare politică și a condus mișcarea pentru „independență”, stabilind un curs pentru nazism.

Actuala Ucraina nazificată se caracterizează prin lipsa formei și ambivalența ei, care îi permit să mascheze nazismul drept aspirație la „independență” și calea „europeană” (occidentală, pro-americană) de „dezvoltare” (în realitate, spre degradare) și susțin că „nu există nazism” în Ucraina, „doar câteva incidente sporadice”. Într-adevăr, nu există un partid nazist principal, niciun Führer, nici legi rasiale cu drepturi depline (doar o versiune redusă sub formă de represiuni împotriva limbii ruse). Drept urmare, nu există opoziție sau rezistență împotriva regimului.

Cu toate acestea, toate cele enumerate mai sus nu fac din nazismul ucrainean o „versiune ușoară” a nazismului german din prima jumătate a secolului al XX-lea. Dimpotrivă: deoarece nazismul ucrainean este liber de astfel de norme și limitări de „gen” (care sunt în esență un produs al tehnologiilor politice), el se poate răspândi liber, la fel ca o bază pentru orice nazism – atât european, cât și, în forma sa cea mai dezvoltată, rasismul american. De aceea nu poate exista niciun compromis în timpul denazificării, ca în cazul formulei „nu NATO, da UE”. Occidentul colectiv este în sine arhitectul, sursa și sponsorul nazismului ucrainean, în timp ce susținătorii banderiți (organizație extremistă interzisă în Rusia, n.r.) din Ucraina de Vest și „memoria lor istorică” sunt doar unul dintre instrumentele nazificării Ucrainei. Ukronazismul reprezintă o amenințare mult mai mare pentru lume și Rusia decât versiunea hitleristă a nazismului german.

Aparent, numele „Ucraina” nu poate fi păstrat ca titlu al vreunei entități de stat complet denazificate de pe teritoriul eliberat de regimul nazist. Republicile populare, nou create pe teritoriile libere de nazism, trebuie și se vor dezvolta pe baza practicilor de autoguvernare economică și de securitate socială, refacere și modernizare a sistemelor de servicii esențiale pentru populație.

Direcția lor politică nu poate fi neutră în practică: răscumpărarea vinovăției lor în fața Rusiei pentru că a tratat-o ​​ca pe un dușman poate fi manifestată doar bazându-se pe Rusia în procesele de restaurare, renaștere și dezvoltare. Pe aceste teritorii nu se poate permite niciun „plan Marshall”. Nu poate fi posibilă nicio „neutralitate” în sens ideologic și practic compatibilă cu denazificarea. Indivizii și organizațiile care urmează să devină instrumente de denazificare în noile republici denazificate nu pot decât să se bazeze pe sprijinul direct organizațional și de forță din partea Rusiei.

Denazificarea va include inevitabil de-ucrainizarea — respingerea inflației artificiale pe scară largă a componentei etnice în autoidentificarea populației din teritoriile istorice Malorossiya și Novorossiya, care a fost începută de autoritățile sovietice. Fiind un instrument al superputerii comuniste, acest etnocentrism artificial nu a fost lăsat nerevendicat după căderea sa. A fost transferat în rolul său subordonat unei alte superputeri (puterea de deasupra statelor) – superputerea Occidentului. Trebuie adus înapoi în limitele sale naturale și lipsit de funcționalitatea politică.

Spre deosebire, de exemplu, de Georgia sau de Țările Baltice, istoria a dovedit că este imposibil ca Ucraina să existe ca stat-națiune, iar orice încercare de a „construi” un astfel de stat național duce în mod natural la nazism. Ucrainismul este o construcție artificială anti-rusă care nu are o substanță civilizațională proprie, un element subordonat al unei civilizații străine și străine. Doar debanderizarea nu va fi suficientă pentru denazificare: elementul banderit este doar o mână și un paravan, o deghizare pentru proiectul european al Ucrainei naziste, motiv pentru care denazificarea Ucrainei înseamnă inevitabila dezeuropenizare a acesteia.

Elitele Banderite trebuie eliminate; reeducarea lor este imposibilă. „Mlaștina” socială, care i-a susținut activ și pasiv prin acțiune și inacțiune trebuie să treacă prin greutățile războiului și să interiorizeze experiența trăită ca lecție istorică și răscumpărarea vinovăției sale. Cei care nu au susținut regimul nazist și au suferit din cauza lui și războiul pe care l-a început în Donbas trebuie să fie sprijiniți și organizați, trebuie să devină coloana vertebrală a noilor autorități, cadrul lor vertical și orizontal.

Denazificarea, ca scop al operațiunii militare speciale în limitele operațiunii în sine, înseamnă o victorie militară asupra regimului de la Kiev, eliberarea teritoriilor de susținătorii înarmați ai nazificării, eliminarea naziștilor de linie dură, întemnițarea criminalilor de război și crearea condițiilor sistemice pentru denazificarea ulterioară în timp de pace.

Acesta din urmă, la rândul său, trebuie să înceapă cu înființarea guvernelor locale, a miliției și a instituțiilor de apărare, curățate de elementele naziste, lansarea pe baza lor a proceselor constitutive de creare a unei noi statalități republicane, integrarea acestei statalități în strânsă cooperarea cu agenția rusă pentru denazificarea Ucrainei (nou înființată sau reorganizată pe baza, de exemplu, Rossotrudnichestvo), adoptarea cadrului de reglementare (legislație) republican privind denazificarea sub controlul Rusiei, definirea limitelor și a cadrelor pentru aplicarea directă a dreptului rus și a jurisdicției ruse pe teritoriul eliberat în ceea ce privește denazificarea, înființarea unui tribunal pentru crime împotriva umanității în fosta Ucraine. În acest sens, Rusia ar trebui să acționeze ca gardian al Proceselor de la Nürnberg.

Toate cele de mai sus înseamnă că, pentru atingerea obiectivelor de denazificare, este necesar sprijinul populației, precum și trecerea acesteia către partea rusă după eliberarea ei de sub teroarea, violența și presiunea ideologică a regimului de la Kiev și după retragerea lor din izolarea informaţională. Desigur, va dura ceva timp pentru ca oamenii să-și revină din șocul ostilităților militare, să se convingă de intențiile pe termen lung ale Rusiei, adică „nu vor fi abandonați”. Este imposibil de prevăzut cu exactitate în ce teritorii o astfel de masă a populației va constitui o majoritate necesară. Este puțin probabil ca „provincia catolică” (Ucraina de Vest, formată din cinci regiuni, n.r.) să devină parte a teritoriilor pro-ruse. Linia de excludere, însă, va fi găsită experimental. În spatele liniei, va rămâne o Ucraina forțat neutră și demilitarizată, cu nazismul interzis oficial. Aici vor merge cei care urăsc Rusia. Amenințarea unei continuări imediate a operațiunii militare în cazul nerespectării cerințelor enumerate trebuie să devină o garanție a păstrării acestei Ucraine învechite într-un stat neutru. Poate că acest lucru va necesita o prezență militară rusă permanentă pe teritoriul său. De la linia de excludere până la granița rusă, va exista un teritoriu de potențială integrare în civilizația rusă, care este în mod inerent antifascist.

Operațiunea de denazificare a Ucrainei, care a început cu o fază militară, va urma aceeași logică a etapelor în timp de pace ca și în timpul operațiunii militare. În fiecare etapă, va fi necesar să se realizeze modificări ireversibile, care vor deveni rezultatele etapei corespunzătoare. În acest caz, etapele inițiale necesare pentru denazificare pot fi definite după cum urmează:

— Eliminarea formațiunilor armate naziste (adică orice formațiuni armate a Ucrainei, inclusiv Forțele Armate ale Ucrainei), precum și a infrastructurii militare, informaționale și educaționale care le asigură activitatea;

— Înființarea de instituții de autoguvernare populară și de miliție (apărare și aplicare a legii) a teritoriilor eliberate pentru a proteja populația de teroarea grupărilor naziste subterane;

— Instalarea spațiului informațional rusesc;

— Sechestrarea materialelor educaționale și interzicerea, la toate nivelurile, a programelor educaționale care conțin linii directoare ideologice naziste;

— Investigațiile în masă vor stabili responsabilitatea personală pentru crimele de război, crimele împotriva umanității, răspândirea ideologiei naziste și sprijinul pentru regimul nazist;

— Lustrație, făcând publice numele complicilor regimului nazist, implicându-i în muncă forțată pentru refacerea infrastructurii distruse ca pedeapsă pentru activitățile naziste (dintre cei care nu au fost supuși pedepsei cu moartea sau închisorii);

— Adoptarea la nivel local, sub supravegherea Rusiei, a actelor normative primare de denazificare „de jos”, interzicerea tuturor tipurilor și formelor de renaștere a ideologiei naziste;

— Înființarea de memoriale, semne comemorative, monumente pentru victimele nazismului ucrainean, perpetuând memoria eroilor luptei împotriva acestuia;

— Includerea unui set de norme antifasciste și de denazificare în constituțiile noilor republici populare;

— Înființarea instituțiilor permanente de denazificare pe o perioadă de 25 de ani.

Rusia nu va avea aliați în denazificarea Ucrainei. Pentru că aceasta este o afacere pur rusească. Și, de asemenea, pentru că nu doar versiunea Bandera a Ucrainei naziste va fi eradicată. Procesul va afecta, de asemenea, și mai ales, totalitarismul occidental, programele impuse de degradare și dezintegrare civilizațională, mecanismele de subjugare sub superputerea Occidentului și a Statelor Unite.

Pentru a pune în practică planul de denazificare a Ucrainei, Rusia însăși va trebui să se despartă în sfârșit de iluziile pro-europene și pro-occidentale, să se recunoască drept ultima autoritate în protejarea și conservarea acelor valori ale Europei istorice (Lumea Veche) care merită păstrate și pe care Occidentul a abandonat-o. Această luptă a continuat de-a lungul secolului al XX-lea și și-a găsit expresia în războiul mondial și revoluția rusă, care au fost indisolubil legate între ele.

Rusia a făcut tot posibilul pentru a salva Occidentul în secolul al XX-lea. A implementat principalul proiect occidental care a constituit o alternativă la capitalism, care a învins statele-națiune — proiectul roșu socialist. A zdrobit nazismul german, un urmaș monstruos al crizei civilizației occidentale. Ultimul act al altruismului rus a fost mâna întinsă a prieteniei, pentru care a primit o lovitură monstruoasă în anii 1990.

Tot ce a făcut Rusia pentru Occident, a făcut pe cheltuiala sa, cu cele mai mari sacrificii. În cele din urmă, Occidentul a respins toate aceste sacrificii, a devalorizat contribuția Rusiei la rezolvarea crizei occidentale și a decis să se răzbune pe Rusia pentru ajutorul pe care l-a oferit cu abnegație. De acum încolo, Rusia își va urma propriul drum, fără a-și face griji cu privire la soarta Occidentului, bazându-se pe o altă parte a moștenirii sale – liderul în procesul global de decolonizare.

Ca parte a acestui proces, Rusia are un potențial ridicat de parteneriate și alianțe cu țări pe care Occidentul le-a asuprit de secole și care nu vor mai pune din nou jugul. Fără sacrificiul și lupta Rusiei, aceste țări nu ar fi fost eliberate. Denazificarea Ucrainei este în același timp și decolonizarea ei, pe care populația Ucrainei va trebui să o înțeleagă pe măsură ce începe să se elibereze de intoxicarea, tentația și dependența așa-zisei alegeri europene.