Cea mai caldă zi a iernii 2022 la Moscova
Tot mai des în ultimii ani, iernile au fost mai calde, iar temperaturile neobişnuit de mari chiar şi în Rusia, unde de regulă în această perioadă se înregistrau temperaturi negative.
Temperaturile din lunile ianuarie şi februarie au ajuns la nivelul celor din mijlocul primăverii, chiar şi în unele zone din Rusia. Valori excepțional de mari de temperatură apar iarna în Rusia, în special în zona europeană, atunci când pe teritoriul Rusiei pătrund mase de aer cald din estul continentului european, mase care produc creșteri bruște ale temperaturilor. Marți, 15 februarie, a devenit cea mai călduroasă zi a iernii 2022, înregistrată în capitala Rusiei, Moscova.
Recordul absolut
”Cea mai călduroasă zi a iernii 2022, iarnă care ne-a surprins cu temperaturi record pozitive, la Moscova, a devenit ziua de marți, 15 februarie, care a devenit astfel cea mai caldă zi a acestei ierni în momentul de faţă. Temperatura aerului la Moscova, până la ora 14:00, marți, a crescut la plus 3 grade Celsius”, a declarat pentru Ria Novosti, Mihail Leus, specialist principal în meteorologie la Centrul Meteorologic Fobos.
„Recordul precedent a fost înregistrat la Moscova pe 11 februarie, când s-au înregistrat 2,4 grade Celsius”, a precizat Leus. Locuitorilor capitalei ruse Moscova li s-a promis un martie anormal de cald. Leus a mai menționat că recordul absolut pentru maxima absolută pentru data de 15 februarie la Moscova a fost stabilit în anul 1952, când s-au înregistrat plus 3,8 grade Celsius.