Cea mai mare cometă de până acum își face drum spre Pământ
Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu (NASA) a remarcat că cea mai mare cometă de până acum se îndreaptă spre Pământ, de la marginea sistemului solar către centrul său.
Se crede că această cometă ar avea o masă de aproximativ 500 de trilioane de tone, deoarece este de o sută de mii de ori mai masivă față de o cometă tipică. Comenta observată de NASA are un nucleu de gheață mai mare decât orice s-a văzut vreodată.
De asemenea, măsoară aproximativ 128 de kilometri în diametru și este de 50 de ori mai mare decât al celor mai cunoscute comete. Cometa este cunoscută sub numele de C/2014 UN271 (Bernardinelli-Bernstein) și se îndreaptă rapid în direcția Terrei, călătorind cu 35.000 de kilometri pe oră.
Suntem în siguranță
Totodată suntem în deplină siguranță, iar cometa nu se va apropia mai puțin de 1,5 miliarde de kilometri de Soare, mai departe chiar și decât planeta Saturn. Acest lucru se va întâmpla abia în anul 2031.
Această cometă este cunoscută din noiembrie 2010, pe când se se afla la 3 miliarde de mile de Soare. Cercetătorii au căutat de atunci să cunoască mai multe despre aceasta, folosind diverse telescoape atât în spațiu, cât și pe Pământ.
În cadrul acestei cercetări, oamenii de știință au folosit telescopul spațial Hubble de la NASA pentru a dezvălui dimensiunea sa uriașă.
Cercetătorii au realizat că această cometă este foarte mare, având în vedere cât de repede se mișcă chiar și la o distanță atât de mare de Soare.