Cehia a preluat de azi frâiele preşedinţiei UE! Cât durează și ce înseamnă acest lucru
Cehia preia, de de azi, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. Praga vrea să pună în centrul mandatului său criza refugiaţilor ucraineni, reconstrucţia țării lor, dar şi securitatea energetică europeană.
Pentru a marca momentul, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul ceh Petr Fiala se vor întâlni azpi la Castelul Litomysl, monument UNESCO situat la circa 160 de kilometri est de Praga.
În cele şase luni de preşedinţie, Republica Cehă intenţionează să se concentreze pe războiul din Ucraina şi consecinţele sale. Acest lucru înseamnă gestionarea afluxului de refugiaţi şi îmbunătăţirea securităţii energetice.
Sloganul preşedinţiei, „Europa ca sarcină”, este inspirat dintr-un discurs al fostului preşedinte ceh Vaclav Havel.
Republica Cehă preia preşedinţia de la Franţa şi, până la finalul anului, va fi responsabilă, printre altele, de medierea unor compromisuri asupra unor proiecte UE controversate.
În timpul preşedinţiei sunt programate în Republica Cehă numeroase reuniuni ministeriale şi cel puţin un summit al celor 27 de şefi de stat şi de guvern.
Sub semnul întrebării
Unii analişti politici pun sub semnul întrebării capacitatea Cehiei de a se distanţa de Ungaria şi Polonia, cu care întreţine relaţii foarte strânse în cadrul Grupului de la Vişegrad, din care face parte şi Slovacia.
Din cauza încălcărilor frecvente ale regulilor europene, mai cu seamă în ceea ce privește statul de drept, guvernele naționaliste de la Budapesta și Varșovia au fost adesea criticate de Bruxelles.