Cehii au început să curețe urmele tornadei care a ucis 5 oameni în sud-estul țării VIDEO
Operaţiunile de curăţare-degajare au fost demarate în Republica Cehă după tornada devastatoare care a făcut ravagii în sud-estul ţării, informează sâmbătă dpa. Soldaţi şi pompieri îndepărtau sâmbătă maşinile care au fost luate pe sus de tornadă, iar ingineri verificau structurile clădirilor pentru a stabili care vor trebui demolate, din cauza pericolului de a se prăbuşi.
Cinci oameni au murit şi în jur de 200 au fost răniţi în tornada de joi. Printre persoanele decedate se numără, potrivit televiziunii publice cehe, o femeie gravidă din Slovacia vecină, al cărei făt nenăscut a murit de asemenea.
Sute de clădiri au fost parţial sau complet distruse, în şapte oraşe în sudul regiunii Moravia.
Potrivit serviciului meteorologic ceh, tornada a lăsat devastată o suprafaţă de circa 500 de metri lăţime şi 26 de kilometri lungime. „Am trecut prin război, dar nu am văzut niciodată aşa ceva în viaţa mea”, a declarat o femeie în vârstă pentru agenţia CTK.
Ministerul Dezvoltării Regionale al Republicii Cehe a anunţat că va aloca 16 milioane de euro ajutoare de urgenţă pentru reconstrucţie. Premierul ceh Andrej Babis intenţionează de asemenea să ceară bani din Fondul de Solidaritate al UE, care asigură ajutoare după dezastre naturale importante.
Organizaţiile de ajutorare au primit de asemenea echivalentul a aproape 6 milioane de euro de la donatori privaţi, pentru victimele tornadei.