Cei peste 30.000 de studenți ai Universității Politehnica din București încep anul universitar în format hibrid
Cei peste 30.000 de studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, dintre care 4.700 în anul întâi, vor începe de luni noul an universitar în format hibrid.
„Începem şi acest an universitar într-un format hibrid, festivitatea noastră de deschidere fiind condiţionată de măsurile de siguranţă împotriva pandemiei. Comparativ cu anii anteriori, numărul participanţilor la festivitate este mult mai restrâns, astfel că doar o treime din cele 1100 de locuri ale Aulei universităţii noastre vor fi ocupate. Desigur, evenimentul va respecta toate măsurile de protecţie recomandate de autorităţi„, a declarat rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit reprezentantului UPB, platformele educaţionale online au fost îmbunătăţite, standardele de siguranţă şi igienizare a campusului au fost şi ele crescute, iar cazarea şi activităţile studenţilor se desfăşoară în condiţii speciale.
„Pentru acest an am câştigat deja multă experienţă în ceea ce priveşte educaţia în regim hibrid, ceea ce înseamnă că vom putea asigura acelaşi nivel ridicat de calitate a educaţiei cu care ne-am obişnuit deja studenţii. Platformele educaţionale online au fost îmbunătăţite, standardele de siguranţă şi igienizare a campusului au fost şi ele crescute, iar cazarea şi activităţile studenţilor se desfăşoară în condiţii speciale. Va fi un an diferit, plin de noi provocări, însă cu siguranţă vom reuşi să oferim studenţilor o experienţă completă a studenţiei, mulţumită eforturilor extraordinare ale profesorilor şi ale întregii noastre comunităţii academice„, a arătat rectorul.
UPB va organiza luni festivitatea de deschidere a noului an universitar, manifestare care se va derula în condiţiile stricte impuse de pandemia de COVID-19, fiind aplicate toate măsurile de protecţie împotriva răspândirii noului coronavirus.