Cel mai bogat cioban din România vrea vapor. Ce strategie pregătește
Dumitru Andreșoi, cel mai bogat cioban din România, are planuri mari pentru următoarea perioadă. Recent, a cumpărat un abator în județul Constanța, iar în câteva luni va urma și un vapor, mișcări menite să-i consolideze poziția pe piețele din țările arabe.
Oierul spune că a văzut 15-20 de nave, la prețuri cuprinse între 2,5 și 5 milioane de dolari, dintre care a selectat 3-4, iar în final va alege una. Avocații se ocupă acum de acte și de autorizații, verifică tot, pentru ca lucrurile să fie în regulă, iar, cel mai probabil, în 2-3 luni, Andreșoi ar urma să devină proprietar.
“Suntem în discuții foarte avansate, acum se verifică actele pentru navele de transport animale vii – ovine și bovine. Noi facem activitate de cultură mare, creștere și îngrășare ovine, suntem cel mai mare grup din România pe creștere de ovine, avem capacitate undeva la 300.000 capete ovine pe serie și 7.000-8.000 bovine pe serie, aceasta ar însemna pe 3 serii undeva la 900.000 – 1 milioane de capete pe care le putem exporta. În fermele noastre animalele au condiții de bunăstare peste standardele din fermele din Europa, sunt adăposturi care corespund tuturor normelor de bunăstare și vrem ca și pe perioada transportului animalele să beneficieze de aceleași condiții. De aceea facem acest efort, ne cumpărăm încă o navă ca să avem toată logistica. Noi producem furajele, noi îngrășăm animalele și le ducem până la clientul final”, a declarat pentru Ziarul Puterea, Dumitru Andreșoi, care este și președintele Asociației de Crescători de Ovine ”Dacia” din Hunedoara.
Acesta mai spune că în urmă cu două săptămâni a achiziționat o fermă în județul Constanța, la Medgidia, care are și abator autorizat, urmând să înceapă și partea de sacrificare.
“Sperăm ca, în următorii ani, mare parte din ceea ce producem noi să valorificăm sacrificat – piese, nu carcasă, și să realizăm noi produse finite …Merge greu cu clienții din țările arabe, din zona Golfului, dar încet – încet am început să le livrăm și marfă carcasă. Vrem să dăm carcasă și pe Europa, care nu poate, însă, să înghită tot ce producem noi și atunci țările arabe sunt cel mai mare client al nostru”, a mai precizat fermierul.
Cum România este al doilea cel mai mare crescător de ovine din Europa, există un disponibil de export de minimum 6-7 milioane de capete, mai arată Andreșoi.
În prezent, din fermele lui Andreșoi pleacă animale vii în mai multe țări din Europa – Grecia, Croația, Bulgaria, Italia – direct și la comenzi în Germania, dar și pe alte continente.
În acest an, a fost înregistrată și o premieră: după 30 de ani, fermierul din Hunedoara a fost primul care a exportat un vapor cu animale în Maroc, în nordul Africii. De asemenea, urmează să se deschidă și Algeria, care se adaugă destinațiilor tradiționale din zona Golfului – Iordania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar.
Citeste si Dispare încă o fabrică de tradiție, după 57 de ani. Motivul: nu mai corespunde cerințelor din piață