Meteo „la extrem”: Cel mai important fenomen sever din viitor
Valurile de căldură vor fi cel mai important fenomen sever din viitor, mult mai important decât tornadele. Ele afectează arii foarte mari, iar organismul uman se adaptează mai greu la aceste noi condiții.
Tornadele pot să afecteze – e adevărat, foarte sever – regiuni relativ înguste, cum a fost tornada din Cehia, de pildă, dar valurile de căldură depășesc ca severitate furtunile puternice, avertizează Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme.
„Sezonul furtunilor, teoretic, nu se încheie, pentru că el durează de undeva din mai până în iulie – începutul lui august. Motivul este simplu: avem încălzire de la soare, este cald afară, Soarele încălzește Pământul, încălzește atmosfera și au loc mișcări ascendente și practic aceasta este situația de instabilitate: o masă de aer care urcă. Dacă am ridica o particulă dintr-aceasta caldă de la suprafață și am lăsa-o liberă în atmosferă, ea ar urca singură, ca un balon de petreceri pentru copii.
Aceasta este situația de instabilitate. Dacă balonul acela mai are și umiditate, atunci condensează și se formează norul. Dacă în mediul respectiv se schimbă viteza și direcția vântului, atunci avem și alt mecanism, din care putem să producem supercelule sau furtuni care au timp de viață mare, deci toate lucrurile acestea, instabilitate, umiditate, forfecare, când sunt în același timp și în același loc, este ca la pizza: avem toate ingredientele, putem să producem furtuni”, a explicat Bogdan Antonescu pentru Digi 24.