Cel mai în vârstă absolvent din România. Un fost primar a terminat facultatea la 89 de ani

Publicat: 08 iun. 2024, 15:30, de Corina Oprea, în SOCIAL , ? cititori
Cel mai în vârstă absolvent din România. Un fost primar a terminat facultatea la 89 de ani
Cel mai în vârstă absolvent din România. Un fost primar a terminat facultatea la 89 de ani

Cel mai în vârstă absolvent din România are 89 de ani. Fost primar și viceprimar, a absolvit sâmbătă cursurile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. A fost apreciat de toți cei prezenți la festivitate și felicitat pentru această reușită remarcabilă.

Absolvent la 89 de ani

Cel mai în vârstă absolvent din România este Aurel Voicu, ce a terminat un master în Istorie la 89 Â. de ani. Este foarte pasionat de acest domeniu și, pentru că mereu este loc de mai bine și învățăm cât trăim, a decis să mai facă o școală.

Studentul a absolvit sâmbătă, la aproape 89 de ani, cursurile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. A fost admirat de toți cei care au luat parte la eveniment, pentru că niciun alt român nu a mai avut curajul să facă un asemenea pas la o vârstă atât de înaintată.

Rectorul Daniel Breaz a declarat, la festivitatea de absolvire a promoției 2024, că Aurel Voicu reprezintă „un exemplu” pentru unitatea de învățământ şi că este „o onoare” pentru Universitatea „1 Decembrie 1918” să îl aibă ca absolvent.

Născut pe 17 iunie 1935, Aurel Voicu a fost inginer mecanic și primar al orașului Cugir până în 2004 și viceprimar până în 200. În ultimii ani, a urmat masteratul în „Cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului istoric”, fiind un mare pasionat de istorie. Pentru că iubește acest domeniu, a decis să fie și mai bun și s-a mai înscris la un master.

Peste o mie de absolvenți au participat sâmbătă la ceremonia organizată în Piața Cetății din Alba Iulia, inclusiv tineri din peste 30 de țări, conform rectorului.

“Sunteţi o promoţie aparte, sunteţi o promoţie specială, sunteţi o promoţie care, cu siguranţă, ne va aduce mândrie. Veţi fi o promoţie de succes, pentru că aşa au fost şi celelalte promoţii ale universităţii noastre”, le-a transmis Daniel Breaz.

Fondată în 1991, când avea o singură facultate, cea de Științe Umaniste, cu specializări în Istorie și Teologie Ortodoxă, și un Colegiu Tehnic și Economic, universitatea de stat din Alba Iulia are în prezent cinci facultăți: de Istorie, Litere și Științe ale Educației, de Științe Economice, de Informatică și Inginerie, de Drept și Științe Sociale și de Teologie Ortodoxă.

Cel mai în vârstă elev

În 2022, a murit la vârsta de 99 de ani o femeie din Kenya. despre care se crede că era cea mai bătrână elevă de școală primară din lume. Aceasta a fost o bunică pe nume Priscilla, care, în cele din urmă, a reușit să învețe să scrie și să citească după ce a început școala la vârsta de 90 de ani, alături de șase dintre stră-strănepoții ei.

Priscilla, care a trăit în perioada luptei pentru independența Kenyei față de britanici, nu a avut niciodată șansa de a merge la școală în copilărie. Deși învățământul primar a devenit universal și gratuit în 2003, ea a fost inițial respinsă de la Leaders Vision Preparatory School din Ndalat.

Cu toate acestea, bunica și-a realizat visul datorită dedicării sale impresionante, care a convins în cele din urmă directorul școlii să o accepte.