Cel mai mare oraș din Africa ar putea fi complet acoperit de ape
Case și mașini scufundate, apă până la genunchi, proprietari care calculează pagubele imense produse de inundații, acesta este Lagos, cel mai mare oraș din Africa în timpul sezonului ploios.
Locuitorii din Nigeria sunt obișnuiți cu inundațiile în perioada martie-noiembrie. La mijlocul lunii iulie, însă, sectorul economic al Lagos a trecut prin cel mai dur sezon ploios și cele mai puternice inundații din ultimii ani. ”Este foarte neobișnuit. Am ieșit din casă, și nu mi-am dat seama că a plouat așa de mult. Abia am putut să ajung la muncă, drumurile erau inundate. Cu cât mai departe mergeam, cu atât mai adâncă era apa. Până la urmă am ajuns în punctul în care mi-a intrat apă în mașină”, a declarat un oficial care conduce o companie media din Lagos, pentru CNN.
Orașul ar putea deveni nelocuibil
Social media s-a umplut de fotografii și clipuri video care arată zeci de mașini inundate. Inundațiile paralizează activitatea economică a orașului și duc la pierderi de aproximativ patru miliarde de dolari pe an. Până la sfârșitul secolului, Lagos, oraș cu 24 de milioane de locuitori ar putea deveni nelocuibil, din cauza schimbărilor climatice, avertizează experții.