20:07, 18.11.2024 • ACTUALITATE
Cel puţin opt morţi şi 34 de răniţi în urma bombardamentelor din Oceac şi Mîkolaiv (sudul Ucrainei)
Opt persoane au fost ucise, iar alte 34 au fost rănite în bombardamente ale forţelor ruse la Oceac şi Mîkolaiv, în sudul Ucrainei, anunţă luni parchetul ucrainean, relatează AFP.
”Din cauza bombardamentelor inamicului, şapte locuitori de la Oceac au fost ucişi, iar alţi 20 (au fost) răniţi. În oraşul Mîkolaiv, o persoană a fost ucisă, iar alte 14 au fost rănite, inclusiv un copil”, anunţă într-un comunicat parchetul.
Potrivit parchetului, tiruri ale forţelor ruse au avariat locuinţe şi infrastructură civilă, dar şi vehicule.
Mîkolaiv, un oraş-cheie pe drumul către Odesa, cel mai mare port ucrainean, a fost bombardat intensiv atunci când armata rusă a încercat să cucerească acest oeaş – cu 475.000 de locuitori înainte de război – însă în zadar.
Potrtul Oceac, cu 15.000 de locuitori, situat la malul Mării Negre, a fost una dintre primele ţinte ale invaziei ruse, la 24 februarie.