Cele trei cerințe pe care le are un IT-ist în acest an
Munca de oriunde e principala dorință a unui IT-ist pentru 2023. A doua este să nu fie stresat de către angajator. Și a treia e să aibă proiecte cât mai diverse.
Anul 2023 pentru un IT-ist înseamnă muncă de oriunde, respect față de timpul liber și proiecte interesante. Mai exact: ”posibilitatea angajaților de a lucra remote, accentul pe care compania îl pune pe starea de bine a acestora, diversitatea proiectelor și oportunitățile de creștere și de reconversie profesională, dar și beneficiile extrasalariale flexibile”, conform reprezentanților companiei SoftServe.
Dan Paraschiv, Country Manager SoftServe România, susține că toți cei care vin să se angajeze în firmă cer ”flexibilitate, proiecte interesante și beneficii competitive”. ”Observăm că specialiștii IT sunt din ce în ce mai interesați să facă parte dintr-o
organizație responsabilă, care se implică în comunitate”, a adăugat Paraschiv.
Oficialul companiei consideră că structura foarte diversificată a proiectelor globale pe care angajații le coordonează pentru clienți de top și importanța pe care o acordă firma ca organizație dezvoltării oamenilor și susținerii unui echilibru cu viața personală sunt elemente care poziționeză un angajator atractiv pentru specialiștii locali.
Practic, angajații vor orare de muncă flexibilie, în afara tradiționalului 9-18, 25 de zile de concediu standard dar și alte zile libere pentru evenimente de familie sau sănătate, în plus față de cele legale. Totodată, angajații doresc tichete de masă și vacanță, abonamente la sala de sport, abonamente medicale sau, pur și simplu, carduri cadou la retaileri celebri.
Sunt solicitări și pentru programe de dezvoltare profesională, cu acces direct la cele mai noi tehnologii, inclusiv un program intern de reconversie, care se concentrează intens pe cursuri și materiale de instruire dedicate pentru a sprijini trecerea de la o tehnologie la alta a angajaților.