Cele trei mari obsesii ale premierului interimar Cătălin Predoiu
Numirea lui Cătălin Predoiu ca premier interimar și posibila relocare a acestuia de la Ministerul Justiției la cel al Afacerilor Interne a readus în prim plan câteva dintre „atuurile” deputatului PNL de Prahova bine evidențiate în urmă cu câțiva ani de brokerul fugar Cristian Sima în cartea sa „Marea spovedanie”.
Deputatul PSD de Prahova, buzoianul Cătălin Predoiu, este pentru a doua oară premier interimar, prima dată fiind numit în 2012 după căderea cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu. Dar ceea ce poate s-a uitat este faptul că actualul premier interimar Cătălin Predoiu a fost „vedeta” brokerului fugar Cristian Sima în cartea sa „Marea spovedanie” și multe dintre „performanțele” acestuia sunt descrise cu lux de amănunte, lăsând loc la o mulțime de speculații și multe, multe semne de întrebare. Cristian Sima menționează în cartea sa și câteva aspecte mai puțin cunoscute despre Cătălin Predoiu, mai precis despre cele trei obsesii al actualului premier interimar. „În perioada în care am umblat aproape zilnic cu Predoiu, am înţeles că tânărul ministru are trei mari obsesii: părinţii, povestea că a fost amantul lui Udrea şi faptul că e acuzat că e agent SIE acoperit. Adoptând „Metoda Cristache”, cred că am aflat răspunsul corect la cele trei dileme. Predoiu nu a cunoscut-o pe Udrea până când aceasta nu a intrat în guvern, nici măcar la liceu nu s-au întâlnit. Dar Predoiu e cu siguranţă agent SIE şi există o mare probabilitate ca cel care l-a format şi care îl ascultă azi să fie Mihnea Constantinescu (nr. fost diplomat, decedat în 2018 la 56 de ani). Şi o să vă explic un pic mai târziu de ce cred asta”, menționează Cristian Sima în cartea sa. Însă în cartea sa „Marea spovedanie”, Cristian Sima povestește și despre tatăl actualui premier interimar. „Răspunsul tragic a fost cel aflat despre părinţii săi. Multe personaje cu un rol activ în nomenclatura lui Ceauşescu, acei aşa zis „aparatchiki”, şi-au inventat un alt trecut imediat după Revoluţie. Asta nu ar fi ceva neobişnuit, dar şi-au renegat efectiv părinţii. Cătălin Predoiu, deşi îmi spunea că tatăl său a fost un simplu inginer la Fabrica de sticlă din Buzău, nu se întâlnea niciodată cu el şi nu vorbea niciodată despre el. Mai mult chiar, când tatăl său a fost grav bolnav, a fost şoferul meu la Buzău să-i aducă la Bucureşti la medic şi apoi i-a dus înapoi, fără ca Domnul Ministru să-şi facă apariţia. Evident, ceva nu se potrivea deloc. Am aflat apoi că tatăl său a fost Şeful de Partid de la Fabrica de sticlă şi, cum nu fusese un şef prea iubit, a fost scos cu huo! din fabrică, la Revoluţie. Nu dădea bine ca un liberal să aibă aşa o pată la dosar. Nu pot să mă abţin şi să nu fac comparaţia cu bunicul, care de la Canal a transmis un mesaj direct către cei doi fii ai săi: „Nu vă schimbaţi numele Sima, chiar dacă vă aduce multe necazuri! Purtaţi-l cu demnitate!” Marile familii trec prin istorie cu pieptul gol, nu ascunzându-se prin boscheţi. Metoda cu aceeaşi întrebare pusă la 6 luni poate să-l determine pe mincinos să spună chiar adevărul, atunci când realizează că nu mai ştie ce a minţit ultima oară.” Cam așa se încheie „spovedania” lui Sima despre Cătălin Predoiu. Însă, surprinzător, dacă nu era adevărat ce a spus Sima despre el, de ce oare Cătălin Predoiu nu l-a acționat în jusțitie?