Celebrele găini ale lui Năstase, căutate de urs
Au fost momente de panică pentru locuitorii din comuna Cornu, după ce autoritățile din Prahova au emis un mesaj RO-ALERT, care semnala prezența unui urs. Se pare că cei doi urși au ajuns și în curtea fostului premier, Adrian Năstase, care era ala un pas de a rămâne fără găini.
Întâmplarea a fost relatată chiar de Adrian Năstase pe blogul său personal. Potrivit acestuia, cei doi urși „simpatici” au intrat în curtea sa și a vecinului. În urma vizitei făcute de urs, vecinul fostului premier a rămas fără 23 de găini. Cele două animale sălbatice au intrat și în curtea fostului premier, însă, acestea au fost alungate de câini.
„Zilele trecute, doi ursi simpatici au intrat în curtea vecinului nostru de la Cornu și au omorât/mâncat 23 de găini. Au revenit și în seara următoare. Au trecut și la noi în curte dar câinii i-au alungat. Tot în Cornu, pe „Malul vadului”, o ursoaică se plimbă liniștită pe stradă iar puii ei intră în curți căutând de mâncare. Aceleași lucruri se întâmplă în toată Prahova – în Breaza, Comarnic, Provița, Ploiești. Ca să nu mai vorbesc de situația din Harghita, Covasna, Mureș și nu numai.
Este evident că, în ultimii 7-8 ani, situația urșilor a scăpat de sub control. Numărul lor tinde să se dubleze iar urșii maturi, neavând un dușman natural, pun stăpânire pe zonele înalte și împing ursoaicele cu pui spre zonele de deal. Urmează perioada fructelor din livezi și, probabil, „vizitele” urșilor în căutare de hrană, vor fi tot mai frecvente. Este posibil să reapară și accidente cu locuitorii din aceste zone.
Responsabilitatea va fi a ministrului mediului pentru că Academia, asociațiile ecologiste – gen Agent green – doar își dau cu părerea, decizia pentru extragerile anuale revine ministrului. Sigur că sunt presiuni asupra sa dar responsabilitatea penală va fi tot a lui.
PS: Vecinul meu a sunat la 112 și la jandarmerie după ce a văzut prăpădul din curte. I s-a spus că trebuie să sune atunci când ursii SUNT în curte și doar astfel se poate forma o comisie din vreo 5-6 reprezentanți de instituții care vor delibera… A înțeles că atunci când intră urșii, el să sune la 112 dar să-i tină de vorbă pe urși până sosesc jandarmii”, a scris Năstase pe blogul său.