Celebrele trufandale de Matca sunt riscante. Polițiștii au confiscat de la legumicultori sute de kilograme de substanțe toxice
Se destramă un mit consolidat în ultimele două decenii, al celebrelor roșii și castraveți „de Matca”, cărora li s-a dus vestea că sunt gustoase pentru că sunt „eco”, fiind cultivate și îngrijite fără „substanțe”.
Poliţiştii de la Serviciul „Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase”, din cadrul IPJ Galați au efectuat cinci percheziţii domiciliare în comuna Matca, într-un dosar penal în care se fac cercetări „pentru trafic de produse sau substanţe toxice, utilizarea oricăror produse de protecţia plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării şi neluarea măsurilor de eliminare a substanţelor periculoase care au devenit deşeuri”. La pecheziții au participat criminalişti şi „mascații” din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au fost efectuate la sediile a două societăți comerciale și la trei legumicultori cu vârste de 34, 36 şi 63 de ani, acuzați de utilizarea la culturile de legume a unor substanțe toxice expirate și a unor substanțe neautorizate în România.
Cu ocazia perchezitiilor, polițiștii de la „Explozivi și Substanțe Toxice” au găsit o cantitate de 350 de litri de produse pentru protecţia plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, pentru care nu a fost luat măsura neutralizării.
De asemenea, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 1.352 de litri şi 400 de kg de produse pentru protecţia plantelor, provenind din diferite state ale Uniunii Europene, neautorizate pentru piaţa din România. Atât „soluțiile”, cât și „prafurile” aveau termenul de valabilitate expirat.
Polițiștii au mai confiscat și 8 kg de insecticid „praf” clasificat ca fiind „foarte toxic”, precum și 13,5 litri de insecticid lichid, clasificat ca fiind „toxic”.
Matca din Galaţi este cel mai mare bazin legumicol din ţară, cu peste 4.000 de producători, 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare cu culturi în câmp.
Trufandalele de Matca, „made in Israel” și „made in Olanda”
Nu este primul scandal izbucnit la Matca. În urmă cu câțiva ani, Prefectura Galaţi a demarat o anchetă la Matca, unde culturile de roşii produse în 160 ha de solarii erau atacate de un virus care determina uscarea plantelor de la vârf spre rădăcină.
Atunci a existat bănuiala că aparția virusului s-ar fi datorat unei firme din localitate, pentru că virusul ar fi atacat culturile înfiinţate cu seminţe cumpărate de la Marcoser SRL, care importase seminţele din Israel. Administratorii Marcoser au respins acuzaţiile şi spun că efecte similare ar fi fost sesizate şi la culturile cu seminţe din Olanda.
Așa s-a aflat că celebrele trufandale de Matca sunt „made in Israel” și „made in Olanda”, în timp ce pe tarabe sunt prezentate ca „roșii România”.
Citeste si Culmea programului Tomata: Au legat roșiile coapte cu sfoara pentru cei 3.000 euro