11:02 • Internațional
Celebrul vulcan Nyiragongo din Congo a erupt brusc astă seară (VIDEO)
Vulcanul Nyiragongo, situat în apropiere de oraşul Goma, în estul Republicii Democrate Congo (RDC), a erupt brusc sâmbătă seara, potrivit AFP.
Emanaţii puternice de lumină incandescentă care ieşeau din crater erau vizibile din Goma, în timp ce un miros de sulf era perceptibil în oraş, situat pe flancul sudic al vulcanului, pe malul lacului Kivu.
Cu toate acestea, nu a fost vizibilă nicio scurgere de lavă şi nici nu s-a simţit vreun cutremur. Dar panica a putut fi observată în oraş, unde locuitorii s-au grăbit să se întoarcă acasă sau au privit cu îngrijorare cum craterul activ, care e de multă vreme celebru, domină oraşul.