Centrul Imagistic al Spitalului ”Dr.Victor Babeș” din Timișoara: Pacienții pot solicita second opinion în cazul unor investigații imagistice
Pacienții au posibilitatea obținerii unei reinterpretări a investigațiilor imagistice la Centrul Imagistic al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” din Timișoara, anunță dr. Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului.
Este vorba de obținerea unei second opinion în cazul radiografiilor, a rezultatului CT sau RMN și chiar a mamografiilor. De fapt, a cere și a obține o a doua opinie medicală este un drept al pacientului stipulat în legislație, dar care foarte rar este luat în calcul.
“Niciun medic nu ar trebui să se opună obținerii unei a doua opinii sau să îi explice pacientului că nu are rost să o solicite pentru că oricum nu va afla nimic în plus. Dimpotrivă, o asemenea cerere ar trebui încurajată. Motivele pentru care pacienții privesc, de multe ori, cu suspiciune primul diagnostic țin cont atât de severitatea bolii, de speranța că poate medicul s-a înșelat sau afecțiunea nu este atât de gravă, cât și, nu de putine ori, de comunicarea nu foarte clară sau directă a diagnosticului, făcută de către medicul curant. Alteori, pacientul crede că poate într-o altă unitate sanitară există un tratament experimental, de care primul medic nu a aflat încă sau pur și simplu nu îl poate administra. Trebuie să spunem că, practic, second opinion poate, până la urmă, să reprezinte pentru pacient certitudinea unui diagnostic corect. Pe de altă parte, în situația unor investigații imagistice, explicația dată de medicul radiolog este de cele mai multe ori tehnică și sumară. Pentru că, dupa obținerea rezultatului imagistic, ar trebui să aibă loc o discuție foarte clară cu medicul care a recomandat CT-ul sau RMN-ul ori mamografia. Acesta ar trebui să îi explice pe larg pacientului ce diagnostic are și care sunt pașii de urmat”, spune dr. Diana Manolescu.
Reinterpretarea investigațiilor imagistice se efectuează la cerere contra unor tarife între 50 și 30 RON .
Mamograf digital 3D cu tomosinteză
De asemenea, Centrul de Imagistică are în dotare un aparat ultraperformant de depistare a cancerului de sân. Mamograful digital 3D cu tomosinteză permite realizarea unor investigații imagistice de înaltă performanță, care pot duce la depistarea precoce a cancerului de sân.
“Mamografia 3D cu tomosinteză presupune obținerea unor imagini din unghiuri multiple care sunt apoi recompuse în secțiuni fine de înaltă rezoluție. Se obține astfel o mai bună imagine a structurii sânului putandu-se vedea detaliile țesutului mamar. Asta înseamnă că mamografia 3D are o acuratețe mai bună în a determina mărimea, forma și localizarea anomaliilor”, precizează dr. Diana Munteanu, medic primar radiologie și imagistică medicală.
De asemenea, Spitalul ”Dr. Victor Babeș” Timișoara a încheiat un contract de decontare a cheltuielilor pentru realizarea investigațiilor imagistice cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. Această înseamnă că investigațiile imagistice sunt gratuite, mai precizează S.L.dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul .