Centrul pentru Azilanți din Galați, extins cu 300 de locuri. Au apărut și refugiați din Somalia, Yemen, El Salvador și Guineea
La Centrul Regional pentru Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Galaţi a fost mărită capacitatea de cazare la aproape 600 de locuri, după ce în ultimii ani a crescut constant numărul refugiaților care solicită o formă de protecție a statului român.
La Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Galaţi au fost realizate, cu sprijinul Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil, două proiecte, „Extinderea capacităţii de cazare şi asistenţă a solicitanţilor de azil Galaţi, prin construcţii pe structură metalică şi modernizarea/realizarea împrejmuirii existente” și „Creşterea capacităţii autorităţilor române de a oferi condiţii de recepţie conform SECA”, ale căror obiective au vizat creșterea capacității de cazare la aproape 600 de locuri și crearea unor noi spaţii de lucru pentru poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea la centru.
Este o premieră națională, pentru că în același pachet de proiecte ar fi trebuit extinse alte două centre din ţară, cele de la Rădăuţi şi Timişoara, dar în condiţiile în care lucrările la acele centre s-au blocat, Centrul pentru Azilanți din Galaţi este singurul din ţară în care extinderea a fost finalizată cu succes.
Capacitatea de cazare a centrului din Galați a fost mărită la aproape 600 de locuri.
„Au fost construite trei cădiri noi, cu o capacitate de 300 de locuri, pentru cazarea solicitanților de azil. Corpurile de clădire nou construite sunt structurate pe două niveluri, sunt grupuri de clădiri, cu câte 100 de locuri în fiecare grup. Sunt facilități pentru pregătirea hranei, în fiecare grup există câte 4 bucătării dotate complet, cu plite, frigidere, mașini de spălat, cu toate condițiile pentru prepararea și servirea hranei. Pe lângă aceste facilități, în cadrul acestor clădiri există construcții speciale pentru persoane cu dizabilități.
A fost construită și o clădire destinată organizațiilor neguvernamentale cu care noi colaborăm, care activează în cadrul centrului nostru și vor asigura asistență specifică fiecărei organizații către străinii cazați, fie beneficiari, fie solicitanți”, ne-a declarat directorul centrului, comisarul șef Paul Burghelea.
A fost necesară creșterea capacității de cazare a refugiaților deoarece în ultimii ani a crescut constant numărul cererilor de azil și s-a ajuns la limita capacității de cazare a sistemului existent la nivel național. Începând cu „valul” de refugiați din 2017, numărul cererilor de azil a crescut constant.
Capacitatea de cazare a Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil era de 200 de locuri, iar acum centrul poate găzdui aproape 600 de refugiați.
La centrul din Galați au ajuns și refugiați din Somalia, Yemen, Sudan, El Salvador și Guineea
Sunt fluctuații mari ale numărului de refugiați care solicită azil. În prezent, la centrul din Galați sunt cazați între 30 și 40 de refugiați, numărul persoanelor cazate diferind de la o zi la alta, pentru că sunt cereri noi sau persoane plecate.
Interesant este și faptul că pe lângă refugiați „tradiționali” din Siria, Irak și Afganistan, acum au început să apară, în număr mic și refugiați din Somalia, Sudan, Yemen și chiar din El Salvador.
„Deși sunt puține persoane cazate, să știți că avem o mare varietate de naționalități. De la Siria, Irak, Afgansistan, naționaliăți <<clasice>> să spunem, la cazuri atipice, refugiați din Somalia, Yemen, Sudan, El Salvador, Guineea. Bineînțeles că sunt și persoane din Ucraina. Dar este vorba de un număr redus în cazul fiecărei naționalități”, a precizat comisarul șef Paul Burghelea.