Cercetare: Un vaccin pentru persoanele alergice la câini!
Cercetătorii japonezi au reușit decriptarea principalului alergen de la câini ceea ce deschide calea spre producerea unui vaccin contra alergiei la aceste animale, transmite Top sante.
Câinii au 7 alergeni care explică reacțiile alergice ale unor persoane. Dintre acești alergeni, unul este predominant și este implicat în a majoritatea cazurilor de alergii. Acest alergen, numit ”Can f-1”, ar fi cauza, potrivit cercetătorilor, a 50% – 70% dintre reacțiile alergice.
Cercetătorii japonezi lucrează, în prezent, la un vaccin pentru a neutraliza acest alergen.
Deocamdată, nu dispunem de un ”remediu” pentru persoanele alergice la pisici sau câini. Aceste reacții reprezintă un răspuns imunitar disproporționat față de un agent străin, în special față de proteinele din saliva acestor animale. În prezent, se folosesc antihistaminice sau se procedează la desensibilizări efectuate la medicul alergolog, în sensul acomodării treptate a sistemului imunitar cu agentul străin.
Pentru a avansa în tratamentul contra reacțiilor alergice la câini, cercetătorii de la Osaka Metropolitan University au realizat o cristalografie în raze X a Can F-1: un examen complet, pentru a înțelege mai bine cum funcționează acest alergen. Obiectivul principal al acestei cartografii este de a-l face compatibil cu anticorpii. Dacă ambele element se potrivesc corect, atunci nu mai apare alergia, fiind rezultat unui anticorp care atacă antigenul în încercarea de a-l neuraliza (pentru că nu îl recunoaște și prin urmare îl consideră un inamic care trebuie atacat).
Studiind alergenul Can f-1, cercetătorii japonezi au identificat moleculele recunoscute de organism ca străine de acesta și deci care impun atacarea lor. Acesta este un prim pas în punerea la punct a unui vaccin contra alergiei la câini.