Certificatul de vaccinare: Noi reguli de călătorie în Uniunea Europeană, din 1 februarie
Începând cu data de 1 februarie, intră în vigoare reguli noi pentru certificatul de vaccinare în Uniunea Europeană. Certificatul de vaccinare trebuie să dovedească faptul că aveți două doze de vaccin și nu au trecut mai mult de nouă luni de la cea de-a doua. Dacă au trecut mai mult de nouă luni, documentul e valabil doar dacă aveți doza booster. Noile reguli i-au impulsionat pe mulți români care muncesc sau doresc să se deplaseze cu diferite scopuri în țările UE să se vaccineze cu doza booster.
”De la începutul lunii februarie, trebuie să ne adaptăm și să utilizăm pentru circulația internațională, nu în interior, un certificat care este valabil cu 3 doze sau 2 doze după caz. Deci cetățenii din Uniunea Europeană trebuie să aibă un certificat care să includă vaccinarea cu trei doze în cazul în care au încheiat schemă de vaccinare cu mai multe de 270 de zile anterior. Vestea bună dacă vreți este că toți acești cetățeni ai Uniunii Europene care posedă un astfel de certificat probabil că vor fi scutiți la nivelul Uniunii, așa este recomandarea, atât de carantină cât și de testare”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Consiliul Uniunii Europene recomandă persoanelor care nu au certificat covid valabil să facă un test înainate de a pleca din țară sau la 24 de ore după sosire la destinați. Copiii cu vârste sub 12 ani nu au nevoie de acest certificat. De asemenea, Consiliu Europei recomandă ca navigatorii, lucrătorii din domeniul transporturilor și pacienții care se deplasează din motive medicale grave să fie scutiți de la aceste reguli de călătorie în UE.