Cetatea Histria, povestea, care s-a scris în trecut pentru viitor

De mai bine de două mii de ani, Cetatea Histria, una dintre cele mai importante file din istoria noastră, se lasă citită, răsfoită, admirată. Sigur, cât se poate și cât permite și prevede legea.

Căci, cu siguranță, deși abundă în izvoare scrise, Cetatea Histria mai are pagini șterse de intemperii și de cataclisme lumești și nu doar. Cetatea Histria, povestea care s-a scris în trecut pentru viitor și care a dăinuit în buza Mării Negre, dar și în cea a Dunării, peste 1300 de ani, a fost descoperită în 1868.

La Complexul Muzeal Histria ajungi dacă te afli în județul Constanța și poți, dacă tot ai ajuns, să vizitezi atât Muzeul de Arheologie, cât și ruinele vechiului oraș greco-roman. Nu, nu… O vizită în Cetatea Histria nu e doar pentru cei pasionați de umblat după potcoave de cai morți. E pentru toți românii. Căci, așa cum funia e nimic fără țărușul de care se leagă, și noi suntem nimic, dacă nu știm ce e cu Histria asta. Și cu toate paginile danteluite în piatră de istorie.

Cetatea Histria se află, de mai bine de șase ani, pe lista de așteptare UNESCO pentru a deveni monument de patrimoniu mondial. Eh… Ori pe la noi se înaintează ca melcul, ori pe la ei se ajunge greu…

Cel mai vechi oraș al României

Îmi venea să vă întreb dacă v-ați pregătit de ora de istorie, că, i-auzi, sună clopoțelul. Dar nu vă mai întreb și nu mai zic, că, doar vorbim și noi, acum, nu ținem prelegeri la istorie.

Sunt convinsă că de Cetatea Histria, una dintre cele trei – cele mai importante, că sunt mai multe – cetăți de la Pontul Euxin a auzit, încă de pe vremea școlii generale, tot omul. Căci, Cetatea Histria este povestea care s-a scris în trecut pentru viitor. Cu litere mari și clare. În piatră. În fier.  În porțile mării și fluviului.

Cetatea Histria

Cetatea Histria se găsește în comuna Istria din județul Constanța și este cea mai veche așezare urbană a României. Ea, de fapt, așa, la Marea Neagră cum e, aparține de rezervația naturală Delta Dunării și, datorită importanței strategice pe care a avut-o în peisajul geto-dac, este numită de către istorici Pompeiul românesc.

Numele cetății provine de la denumirea antică a Dunării, Istros, cum îi spuneau grecii, întemeietorii acesteia. Dar și de la cuvântul „Hister”, din limba latină, care tot numele Dunării era. Căci, Cetatea Histria, după greci, a fost deținută de romani.

Când a fost întemeiată colonia milesiană la Histria, Dunărea – așa arată înscrisurile vechi – mai avea un braț pe care curgea către mare, acesta trecând pe lângă Cetatea Histria. Și, cel mai la îndemână lucru a fost să se dea cetății numele fluviului.

Și, dacă la jumătatea secolului al VII-lea, în anul 657 î.Hr. – eu sunt mai Gică Contra, așa… Noi nu știm bine ce-a fost în 1989, dar știm cu exactitate că atunci puneau cetățenii ăia din Milet cărămizile cetății! – grecii întemeiau cetatea de la malul Mării Negre, romanii o fortificau ceva mai târziu, pe la sfârșitul primului secol din era creștină.

Sub stăpânirea romană, Cetatea Histria a cunoscut o prosperitate aproape totală pentru acele vremuri. Căci, romanii au făcut în zidul cetății două porți și zece turnuri, au pavat drumurile cu piatră, au modernizat portul la Dunăre, au alimentat locuințele, prin conducte lungi de 20 de kilometri, cu apă de la râurile din apropiere, au făcut băi publice, centre culturale, dar și sportive.

Histria a fost, sub romani, un oraș civilizat, chiar un punct de referință pentru strămoșii noștri, geto-dacii. Cetatea Histria, povestea care s-a scris în trecut pentru viitor, ajunsese să depășească 25.000 de locuitori. Nici măcar azi, după mai bine de două mii de ani, noi nu avem drumuri la mama lor.

Cetatea Histria

Despre apă curentă în locuințe să mai pomenesc au ba? Atunci, oamenii din care ne tragem se duceau la teatru și la muzeu. Azi, câți dintre noi mai avem preocupări din astea, culturale? Nici cu cele sportive nu suntem mai breji. Căci, am impresia că nu doar Evul Mediu, cu cangrena lui, a trecut peste noi. Ci un tăvălug mult mai mare și mai cumplit.

În secolul al VII-lea d.Hr., aluviunile aduse de Dunăre au blocat accesul în port și, la scurt timp, s-a blocat și comerțul pe mare. Portul din Cetatea Histria era unul extrem de important pentru vremea aceea. Către toate colțurile lumii civilizate porneau de aici corăbiile.

Și de peste tot din lume veneau în Cetatea Histria. Ulei de măsline, vinuri dulcege, podoabe grecești erau schimbate cu grâne, miere, ceară de albine, piei de animale, pește sărat, facle din rășină de pini. Zeii erau buni cu localnicii, cât a existat portul. Nu degeaba am zis despre Cetatea Histria că este povestea care s-a scris în trecut pentru viitor.

Dar, într-o zi, epopeea portului s-a sfârșit. Cum să mai faci comerț pe mare fără port? După colmatarea vechiului golf al Mării Negre, unde funcționa portul, s-a format complexul lagunar Razim-Sinoe.

Calul pașei

Cetatea Histria a avut tot felul de încercări, în istoria sa de peste 1300 de ani fiind trecută prin foc și sabie de 20 de ori. De asemenea, cetatea de pe brațul dispărut al Dunării, a avut, cum am arătat, mai mulți stăpâni: grecii, romanii, dar și turcii. În perioada greacă, Histria a funcționat cu un sistem de duble incinte, așezarea civilă și acropola, fiecare cu câte un zid de incintă. În perioada romană s-a folosit un singur zid de incintă.

Histria a fost distrusă total, la jumătatea sec. III d.Hr, când a fost invazia carpo-gotică. Pe la 239 d.Hr. începe primul val de migrații, primii care ajung la Histria fiind goții. Apoi, au venit hunii, avarii, slavii, bulgarii. Și pentru că în Cetatea Histria erau bogății și atrăgeau, dar și pentru că așa era vremurile și popoarele tot făceau – vorba lui Putin, operațiuni speciale prin jur. Astfel stând lucrurile, sătui de atacuri și de reconstrucții în cetate, oamenii locului s-au săturat într-o zi și au abandonat Histria.

Dar, înainte de această abandonare, mai sunt trecuți pe răbojul Cetății Histria și turcii. Și ei au poftit la orașul de la Pontul Euxin. Există și o legendă în acest sens. Ea spune, transmisă peste secole, că turcii, sub conducerea comandantului Fahri Pașa, voiau, musai, să aducă semiluna în Cetatea Histria. Era și de mărire a teritoriului lor, dar era și de civilizația de care se bucura orașul greco-roman.

Prin luptă dreaptă nu mergea cucerirea. Histria era apărată bine. Comandantul turc a înțeles perfect asta. Așa că, în ton cu vremurile, a pus la cale o coțcărie: să distrugă sistemul de alimentare cu apă, să astupe conductele, să schimbe cursul apei. Dacă Histria rămâne fără apă curentă, e ca și cucerită. Ăsta era planul.

Numai că, turcii nu știau pe unde trec exact conductele spre cetate. Așa că, Fahri Pașa a închis un cal în grajd, timp de o săptămână, fără să-i dea nicio picătură de apă. Apoi, i-a dat drumul pe câmp. Calul, după cum știa turcul, însetat fiind, a simțit pe unde curge apa prin țevile subterane și a început să necheze ca să dea de apă. Drept care, turcii au început să sape în locul indicat de cal și au oprit alimentarea cu apă a Cetății Histria. Locuitorii acesteia, după cum preconizaseră turcii, au fost nevoiți să deschidă porțile și să se predea.

În jurul anului 260 i.Hr., Histria s-a aliat cu cetatea Callatis pentru a elibera portul Tomis de sub controlul orașului Byzantion. Dar Cetatea Histria, povestea care s-a scris în trecut pentru viitor, s-a evidențiat și prin alte, să le zicem, acte de vitejie.

Cetatea Histria sub lupă

Cetatea Histria a fost descoperită în anul 1868 de către arheologul francez Ernest Desjardins, iar cercetările arheologice propriu-zise au fost inițiate în 1914 de către Vasile Pârvan. Chiar în prima campanie de cercetări arheologice de la Histria, Vasile Pârvan a descoperit o inscripție intitulată Horothesia, care evidenția granițele teritoriului histrian în vremea lui Traian.

Cetatea Histria

În Cetatea Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României. Este vorba despre monede de argint turnate care au pe avers simbolul orașului, reprezentat de un vultur pe un delfin, iar pe revers erau două figuri umane cu capul inversat.

Se poate vizita Muzeul de Arheologie „Histria” unde se găsesc o mulțime de basoreliefuri, o colecție impresionantă de amfore și de altare vechi de peste 2000 de ani, chiar și o parte din fațada de marmură a templului închinat “Marelui Zeu”, zidul de apărare al cetății, prevăzut cu turnuri și bastioane, ruinele templelor grecești foarte bine conservate, câteva străzi pavate, locuințe, mai multe bazilici creștine – cinci, după ultimele descoperiri arheologice, printre care și Bazilica Episcopală – toate datând din secolul VI d.Hr., templul Afroditei, templul lui Zeus, forumul, piața, rețeaua stradală şi chiar câteva conducte de canalizare.

La Bazilica Episcopală, arheologii au scos la iveală un trisagion, adică o masă sacră, ca un platou, pe care erau aduse ofrandele de smirnă, tămâie și mir. Pe circumferința acesteia este gravată tripla invocație către Divinitate, rugăciunea creștinilor antici: „Hágios ho Theós, Hágios ischyrós, Hágios athánatos, eléēson hēmâs”, în traducere Sfinte Doamne, Sfinte Preaputernicule, Sfinte Nemuritorule, Miluiește-ne pe noi.

Se presupune că la Bazilica Episcopală venea mulțime de oameni în pelerinaj. (Pesemne cam ca la moaștele Sfintei Parascheva, în zilele noastre). Aceștia erau întâmpinați de episcop și de înalții reprezentanți bisericești. Bazilica Episcopală era un edificiu care avea peste 60 de metri lungime şi peste 30 de metri lăţime. Ea reprezintă cea mai importantă descoperire de epocă romană de la Histria, deoarece asta însemna că Histria, în secolele V – VI e.n., ajunsese la rangul de episcopie.

În Cetatea Histria au fost descoperite patru domus – adică locuințe individuale tradiționale ale familiilor romane, situate în mediul urban, cu plan rectangular și numeroase încăperi cu destinație specială pentru folosința membrilor familiei, cu apă, încălzire centrală, spații largi pentru odihnă și recreere, cu statui, mozaicuri, fântâni. Cele din Cetatea Histria aveau câte un etaj și o suprafață de aproximativ 850 mp fiecare.

Zona sacră era zona templelor și altarelor închinate divinităților protectoare ale cetății. Cel mai important zeu al Histriei a fost Apollo Ietros. Ietros înseamnă tămăduitor, medic sau vraci.

Ulterior, la Histria au mai fost descoperite alte două temple, datate în sec. VI î.Hr și dedicate Afroditei Pontia, protectoarea pontului și lui Zeus Polius, paznicul cetății.

Au fost descoperite la Histria și fragmentele templului dedicat lui Theos Megas, marele zeu, datând de la jumătatea sec. III î.Hr. Acestea se găsesc în sala mare a muzeului, însă nu a fost identificată până acum, divinitatea respectivă.

Și necropola, situată în afara oraşului antic, se poate vedea. Ea cuprinde mai mulți tumuli funerari – unii de patru-cinci metri înălțime, alții mai mici, şi un număr mai mic de morminte plane. Acestea din urmă se află în centrul movilei. De precizat, că oamenii în vechime erau îngropați în morminte cu o serie de lucruri alături, mai ales amfore în care se punea apă sau mâncare.

Cetatea Histria

Dar și obiecte de podoabă sau anumite piese de artizanat, pentru a arăta bogăția acelui om. În mormântul descoperit în tumulul XII al unui om aparent înstărit, decedat în sec al VI-lea i.Hr., au fost așezați împreună cu el, cai și măgari, dar și 35 de persoane, probabil sclavii săi, sacrificați special pentru îngropăciune.

Muzeul Histria a fost deschis în anul 1983. Și, cum am zis, încă mai așteaptă să intre în patrimoniul internațional UNESCO.

Despre Cetatea Histria, povestea, care s-a scris în trecut pentru viitor, se mai pot, încă, spune multe. Căci, aidoma poveștilor fabuloase, la Histria mai există firide și ascunzișuri care se cer văzute, descoperite, remarcate. Dacă sunteți la mare, dacă sunteți în județul Constanța, nu ezitați să vizitați Cetatea Histria.

Dacă nu sunteți, dar vreți s-o vedeți, includeți-o într-un circuit. Cetatea Histria, povestea, care s-a scris în trecut pentru viitor, ne așteaptă să-i ridicăm vălurile și să-i aflăm ascunzișurile.