Cetățean ucrainean arestat de DNA pentru mituirea vameșilor români
Un cetățean ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de trafic de influență. Conform procurorilor DNA, acesta ar fi fost prins în flagrant în timp ce oferea unei persoane 20.000 de dolari, în schimbul unei intervenții pe lângă mai mulți vameși.
Procurorii DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unui cetățean ucrainean, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată.
Conform unui comunicat al DNA, în cursul lunii mai 2024, inculpatul ar fi promis, în mai multe rânduri, unei persoane, suma totală de 90.000 de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența pe care ar fi pretins că o are asupra funcționarilor cu atribuții de control din cadrul a două birouri vamale din județul Constanța.
Concret, ar fi trebuit să-i determine pe vameși să permită intrarea pe teritoriul României a patru containere ce conțineau încălțăminte contrafăcută. Inculpatul ar fi promis să remită pentru trei dintre containere suma de 20.000 dolari/container, iar pentru cel de-al patrulea suma de 30.000 de dolari.
Vineri, inculpatul i-a remis persoanei respective suma de 20.000 de dolari, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale doar pentru unul dintre containere. Cu această ocazie, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Astăzi, inculpatul va fi prezentat magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.