14:43 • Auto
Ceva legat de Star Wars are tot mai puține șanse să vadă lumina zilei
„Star Wars: Rangers of the New Republic” are tot mai puține șanse să vadă lumina zilei. Serialul spin-off inspirat de The Mandalorian a fost unul din numeroasele noi proiecte Star Wars anunțate de Disney în luna decembrie a anului trecut.
Fanii au crezut la momentul respectiv că serialul se va învârti în jurul Carei Dune, personaj interpretat de Gina Carano. Însă se pare că proiectul bate pasul pe loc, Kathleen Kennedy, președintele LucasFilm, sugerând zilele trecute că el ar putea fi „absorbit” cu totul în The Mandalorian. „Nu am scris vreun scenariu sau nimic de genul acesta”, a mai precizat aceasta. Deși comentariile sale nu oferă mari speranțe pentru viitorul Rangers of the New Republic, este important de notat că Disney nu a anunțat deocamdată oficial anularea proiectului.
Comentariile lui Kennedy s-ar putea să nu reprezinte o surpriză foarte mare pentru fanii Star Wars dat fiind că atât Disney cât și LucasFilm au păstrat o tăcerea cu privire la proiect și că în luna mai s-a aflat că el nu este în dezvoltare activă. Decizia este cel mai probabil legată de concedierea Ginei Carano de către Disney din cauza postărilor sale controversate de pe social media, relatează IGN.